Sudul județului Vaslui, sub imperiul puhoaielor

Codul Portocaliu de precipitații anunțat zilele trecute a adus cantități de apă căzute în câteva ore cât pentru o jumătate de an. Zeci de localități din sudul și estul județului au fost inundate, fiind afectate drumurile, dar și peste 140 de gospodării, iar peste 1.200 de consumatori din 7 localități au rămas fără energie electrică. A fost nevoie de evacuarea a 46 de persoane și în sprijinul acestora sau a celor rămași fără adăpost au fost organizate două tabere, la Huși și Bârlad. Pompierii au intervenit cu toate forțele disponibile, inclusiv lucrătorii aflați în turele libere, iar în sprijinul lor au venit polițiștii și jandarmii, împreună cu mijloacele din dotare. Din fericire, se pare că ce a fost mai greu a trecut, însă un bilanț al calamităților va fi făcut zilele viitoare, după finalizarea acțiunilor de salvare și a celor de îndepărtare a efectelor inundațiilor.

Începând din după-amiaza zilei de 13 septembrie 2024, Vasluiul, alături de alte 7 județe, s-au aflat sub avertizare Cod Portocaliu de precipitații însemnate cantitativ și de Cod Roșu de inundații. Cantitățile de precipitații au depășit chiar și 120 – 130 de litri pe metru pătrat, căzute în doar câteva ore, echivalentul unor cantități care de obicei cad în mai bine de jumătate de an. În aceste condiții, pe versanți s-au format viituri, iar mai multe râuri au ieșit din matcă, provocând inundații pe arii extinse, cea mai gravă situație fiind înregistrată în județul Galați și în sudul județului Vaslui, acolo unde au fost afectate în special localitățile Murgeni, Gara Banca, Zorleni, Trestiana și Grivița, Mălușteni, Fălciu, Gara Docăneasa, Vinderei, Lunca Banului, Rânzești, Bârlad și Bogdănești.

Conform datelor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, s-au înregistrat pagube semnificative, fiind afectate mai mult de 140 de gospodării și s-a impus evacuarea a 46 de persoane, între care 33 de copii. În sprijinul persoanelor evacuate sau a celor care au rămas fără adăpost, s-a luat hotărârea să fie operaționalizate două tabere, la Bârlad și Huși, un modul pentru locuit fiind transmis de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al judeţului Harghita.

Traficul rutier a fost afectat, mai multe drumuri sătești și județene, dar și 3 drumuri naționale, DN 24 A, DN 15D și DN 26, fiind parțial sau total sub ape. Aproape 1200 de consumatori au rămas fără energie electrică în localitățile Obârșeni, Lipovăț, Corbu, Bogdănești, Sărățeni, Grivița și Murgeni, mai multe echipe de intervenție ale distribuitorului zonal de energie lucrând pentru repunerea în funcțiune a instalațiilor. Au fost afectate și instituții publice, sediile mai multor primării sau cabinete medicale. În Bârlad, noul sistem de canalizare nu a făcut față cantităților mari de precișitații căzute în atât de scurt timp, astfel că mai multe străzi au fost inundate, în special în zona Gării, iar subsolul Casei de Cultură din Bârlad s-a umplut cu apă.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime omenești, așa cum s-a întâmplat în județul vecin. O femeie din localitatea Grivița a fost luată de ape, însă pompierii au găsit-o ceva mai târziu nevătămată. Tot în localitatea Grivița, doi pacienți au rămas blocați în ambulanțe din cauza aluviunilor de pe carosabil, însă s-a intervenit pentru curățarea șoselei, astfel că o femeie însărcinată și un bărbat suferind de hipertensiune arterială au ajuns cu bine la spitalul din Bârlad.

În sprijinul locuitorilor din localitățile afectate au intervenit peste 100 de pompieri, inclusiv dintre cei aflați în turele libere, împreună cu 22 mijloace de intervenție, între care mai multe bărci. Aceștia au fost ajutați de lucrătorii Serviciilor Voluntare de Situații de Urgență dar și de lucrători din cadrul structurilor MAI, jandarmi sau peste 110 polițiști, cu 50 de autospeciale de poliție, care au fost mobilizați pentru a oferi asistență persoanelor afectate și pentru a gestiona situațiile generate de inundații.

De asemenea, după ce precipitațiile s-au oprit sau au scăzut semnificativ, au fost trimise ajutoare și județului vecin, Galați, acolo unde inundațiile au afectat peste 5.000 de gospodării și au făcut 5 victime omenești. Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui a trimis în sprijinul pompierilor gălățeni o autospecială și o barcă remorcabilă. Militarii vasluieni au fost repartizați pentru a acționa în localitatea Cudalbi.

În continuare, pentru râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenții de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci, Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Fălciu este emisă o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate, vizând menţinerea nivelurilor peste COTELE DE PERICOL ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte. Pompierii vasluieni, alături de polițiști, jandarmi și autoritățile locale și cele județene, continuă să intervină în sprijinul celor afectați, să monitorizeze situația și să ia măsuri pentru a reduce impactul inundațiilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.