Muzeul Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui și Consiliul Judeţean Vaslui au evocat personalitatea marelui cărturar și enciclopedist DIMITRIE CANTEMIR în cadrul unui interesant Simpozionul științific, intitulat sugestiv „DIMITRIE CANTEMIR – PRINȚUL ROMÂN AL CULTURII EUROPENE”. Lucrările Simpozionului s-au desfășurat miercuri, 25 octombrie 2023, în prezența unui numeros public, în Sala ,,Arta” a Muzeului Județean ,,Ștefan cel Mare” Vaslui.

La 350 de ani de la nașterea sa și la 300 de ani de la trecerea sa în posteritate, UNESCO a declarat acest an ca fiind „ANUL CANTEMIR”, fapt pentru care invitații au elogiat, prin intermediul comunicărilor prezentate, acest mare nume al neamului românesc. Tocmai de aceea, acest eveniment științific a avut ca scop principal aducerea în prim-plan a renumitului cărturar Dimitrie Cantemir – domn al Țării Moldovei (martie – aprilie 1693 și 1710 – 1711). Acesta s-a remarcat ca fiind un mare scriitor, om de ştiinţă, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, enciclopedist, umanist şi chiar prefigurator al iluminismului.
În acest sens, au atras atenția câteva alocuțiuni interesante: „Dimensiunea ezoterică a lui Dimitrie Cantemir” a prof. univ. dr. Cătălin TURLIUC de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași, „Latina cantemiriană: diagnostice și terapii în 𝐻𝑖𝑠𝑡𝑜𝑟𝑖𝑎 𝐼𝑛𝑐𝑟𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑜𝑟𝑢𝑚 𝑎𝑡𝑞𝑢𝑒 𝐷𝑒𝑐𝑟𝑒𝑚𝑒𝑛𝑡𝑜𝑟𝑢𝑚 𝐴𝑢𝑙𝑎𝑒 𝑂𝑡ℎ𝑜𝑚𝑎𝑛𝑖𝑐𝑎𝑒” a conf. univ. dr. Claudia TĂRNĂUCEANU de la Universitatea „Al. I. Cuza” Iași și „Refugiul lui Dimitrie Cantemir în Rusia” a cercet. șt. dr. Arcadie BODALE de la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Iași.
Organizatorii acestei activități au fost:
– Prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui
– Dr. Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
Vă mulțumim pentru participare și vă mai așteptăm cu drag și la alte manifestări științifice!
Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui



































