Federația Română de Handbal (FRH) a stabilit, marți, 25 iunie 2026, prin tragere la sorți, programul ediției 2026-2027 a ligii naționale la feminin și masculin. CSM Vaslui va avea un început de sezon dificil întâlnind în primele trei etape adversari puternici: Politehnica Timișoara, Dinamo București și CSM Constanța.

Tragerea la sorți a fost efectuată de noul președinte al FRH, Bogdan Voina, în prezența câtorva reprezentanți ai cluburilor din cele două ligi, feminină și masculină.
Echipa vasluiană pregătită de Gabriel Armanu va avea un început de sezon dificil întâlnind în primele trei etape adversari puternici: Politehnica Timișoara, Dinamo București și CSM Constanța.
Sezonul 2026-2027 al Ligii Zimbrilor va reuni la start 13 formații, cu două mai multe decât în ediția precedentă. Vasluienii vor debuta la sfârșitul lui august pe teren propriu, cu Politehnica Timișoara. În cea de-a doua etapă, CSM Vaslui va merge pe terenul campioanei ediției trecute Dinamo București, iar în runda trei va juca din nou acasă, cu CSM Constanța.
În etapa a patra, CSM Vaslui va primi vizita nou-promovatei CS Teutonii Ghimbav, iar în runda a cincea va avea loc Derby-ul Moldovei, cu CSU Suceava.
Programul CSM Vaslui în turul campionatului
Etapa I
CSM Vaslui – Politehnica Timișoara
Etapa a II-a
Dinamo București – CSM Vaslui
Etapa a III-a
CSM Vaslui – CSM Constanța
Etapa a IV-a
CSM Vaslui – CS Teutonii Ghimbav
Etapa a V-a
CSU Suceava – CSM Vaslui
Etapa a VI-a
CSM Vaslui – HC Buzău
Etapa a VII-a
CS Medgidia – CSM Vaslui
Etapa a VIII-a
CSM Vaslui – Steaua București
Etapa a IX-a
CSM București – CSM Vaslui
Etapa a X-a
CSM Vaslui – Universitatea Cluj
Etapa a XI-a
Potaissa Turda – CSM Vaslui
Etapa a XII-a
CSM Vaslui stă
Etapa a XIII-a
Minaur Baia Mare – CSM Vaslui
La masculin, Liga Națională are la start doar 13 echipe după retragerea formației CSM Sighișoara din competiție. Printre meciurile tari din prima etapă a următorului sezon se numără CS Dinamo București – CSM Constanța și CSA Steaua București – CSM București.
Liga Națională la handbal masculin – etapa 1:
CS Dinamo București – CSM Constanța
CSM Vaslui – SCM Politehnica Timișoara
CSO Teutonii Ghimbav – CS Minaur Baia Mare
ACS HC Buzău 2012 – AHC Potaissa Turda
CS Medgidia – CSU Cluj-Napoca
CSA Steaua București – CSM București.
CSU Suceava – stă
Liga Națională la masculin va debuta în 4-6 septembrie.
































