Cursuri gratuite de înot pentru elevi și terapie pentru copiii cu CES: Programul a fost adoptat de Senat cu modificările senatorului Cătălin Mîndru

Copiii din județul Vaslui vor avea dreptul garantat de a învăța să înoate gratuit prin școală, în cadrul unui program național de stat adaptat realităților din teren. Senatul României a adoptat astăzi proiectul de lege L249/2026 privind aprobarea Programului Național de Înot, incluzând integral amendamentele de substanță depuse de senatorul vasluian Cătălin-Emil Mîndru (USR), alături de colega sa, Ruxandra Cibu Deaconu.

În intervenția sa de la tribuna Senatului, parlamentarul vasluian a subliniat că abilitatea de a înota reprezintă o măsură critică de siguranță publică, amintind de o tragedie recentă din județul Vaslui, unde doi copii s-au înecat într-un lac de acumulare din localitatea Tăcuta.

„Dacă am fi avut un astfel de program până acum, poate că cei doi copii din județul Vaslui care s-au înecat în lacul de acumulare de la Tăcuta ar fi fost încă printre noi. Și pentru că nu ne dorim ca astfel de tragedii să se mai repete, am considerat necesar acest proiect pe care l-am amendat pentru a garanta învățarea deprinderilor de înot pentru fiecare elev din învățământul primar și gimnazial”, a declarat senatorul Cătălin Mîndru în plenul Senatului.

Amendamentele USR concepute de senatorul de Vaslui și adoptate de plen aduc trei modificări majore care transformă structural programul, cu un impact direct asupra comunităților locale: Eliminarea barierelor de vârstă: Proiectul inițial limita accesul doar la anumite categorii de vârstă.

Modificarea adoptată extinde dreptul de participare pentru toți elevii din învățământul primar și gimnazial care nu dețin competențe de bază de înot.

„Înotul nu este un moft, ci o abilitate critică de supraviețuire. Din acest motiv, nu ar trebui să excludem copii care, din diverse motive, nu știu să înoate. Siguranța unui copil nu are termen de expirare.” – a declarat, în acest context, senatorul Cătălin Mîndru.

Incluziune reală pentru copiii cu dizabilități și CES: Înotul va deveni terapie gratuită, pe tot parcursul școlar, pentru copiii cu dizabilități și cerințe educaționale speciale (CES), în baza recomandărilor medicale sau psihopedagogice. Din perspectiva senatorului Cătălin Mîndru, pentru acești beneficiari, sportul reprezintă recuperare medicală pură.

Finanțare stabilă și predictibilă: Pe lângă setarea condițiilor de ieșire din program, prin amendamentele celor doi senatori USR a fost stabilit și mecanismul de finanțare. Prin așezarea pe baze logice, prin bugetul Ministerului Educației, a fost eliminată dependența exclusivă de resursele arbitrare ale bugetelor locale sau sumele defalcate ale bugetului de stat.

Prin adoptarea amendamentelor USR, viitorul Program Național de Înot pentru copii face trecerea de la o simplă intenție bună la o politică publică coerentă, axată pe prevenție, echitate socială și salvarea de vieți omenești. Proiectul de lege urmează să meargă în camera decizională pentru votul final.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.