Proiectul experimental „Laboratorul“, organizat în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor 2026 de către Muzeul Județean „Ștefan cel Mare“ Vaslui, îi invită pe copii într-o experiență interactivă în care știința, joaca și descoperirea se întâlnesc într-un spațiu dedicat curiozității și explorării.

Activitatea va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, în Sala Arta, cu sprijinul organizației Doti, și este dedicată copiilor cu vârste între 5 și 14 ani, însoțiți de părinți și bunici.
„Laboratorul“ propune o experiență captivantă care îmbină experimente, jocuri și provocări distractive, transformând știința într-o activitate vie, accesibilă și atractivă pentru cei mici.
Activitatea pregătită în cadrul Nopții Muzeelor îi provoacă pe participanți să descopere lumea într-un mod diferit, prin observație, curiozitate și participare directă. Jocurile, provocările și activitățile interactive creează un spațiu în care știința poate fi explorată prin experiență și descoperire.
Propunem, astfel, ca cei mici și tinerii să privească știința dintr-o perspectivă diferită, într-un mod relaxat și prietenos, în care învățarea și bucuria descoperirii se completează firesc.
„Laboratorul“ reprezintă una dintre activitățile speciale pregătite în cadrul ediției din acest an a evenimentului Noaptea Muzeelor, desfășurat sub tema „Noaptea Muzeelor – O călătorie prin artă și timp“.
Programul ediției din acest an include și expoziția outdoor „Vasluieni uitați – români celebri! “, concursul „Detectiv peste timpul istoric! “, tombola „Alege exponatul tău! “, recitaluri live de muzică instrumentală, folk, pop și rock, precum și un spectacol de proiecții și lumină.
Publicul va putea asculta recitaluri susținute de elevii claselor cu program integrat de Muzică Instrumentală și Arte Vizuale ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri“ Vaslui, de elevii Asociației Duo Art Studio Parfeni & Trufia, va putea participa la o călătorie muzicală în jurul lumii alături de Trio Astrum Noctis și se va bucura de un colaj de coveruri internaționale susținut de trupa Avenue.
Noaptea Muzeelor 2026 va avea loc sâmbătă, 23 mai 2026, între orele 17.00 și 24.00, la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare“ Vaslui.
Accesul publicului este gratuit.
Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui


































