Prestație impresionantă a elevilor vasluieni la Olimpiada Națională de Chimie

Rezultate extraordinare obținute de delegația județeană la etapa națională a Olimpiadei de Chimie, desfășurată la Sibiu. Toți cei trei elevi care s-au calificat și au reprezentat județul s-au întors cu premii importante. 

În perioada 25–29 aprilie, municipiul Sibiu a găzduit etapa națională a Olimpiadei de Chimie, ajunsă la cea de-a LIX-a ediție, eveniment de referință în promovarea excelenței în educația științifică. Județul Vaslui a fost reprezentat de un lot format din trei elevi, coordonat și însoțit de profesoara Oana Gabriela Perju.  

Participarea acestora și rezultatele obținute reflectă nivelul ridicat de pregătire și angajamentul constant pentru performanță, concretizate în următoarele distincții:

• Premiul I, acordat de Ministerul Educației și Cercetării (MEC), precum și medalie oferită de Societatea de Chimie din România (SChR) elevului Cornea Matei (clasa a VIII-a la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Huși). El este îndrumat de profesoara Angheluș Miluța, atât la clasă, cât și în cadrul Centrului Județean de Excelență (zona Huși). Elevul a obținut cel mai mare punctaj la proba teoretică a competiției. Rezultatele sale confirmă o evoluție constantă, acesta obținând și în anul precedent, în clasa a VII-a, Premiul I la etapa națională a Olimpiadei de Chimie, fapt ce evidențiază continuitatea performanței și potențialul său de excepție.

• Medalie SChR a primit elevul Țenu Luca Ștefan (clasa a X-a la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși). El este pregătit de profesoara Badea Ionela, la clasă și în cadrul Centrului Județean de Excelență (zona Huși).

• Medalie SChR a primit elevul Păun Ștefan (clasa a XI-a la Liceul Teoretic ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui). El este îndrumat de profesoara Drăgoi Nicoleta, la clasă și în cadrul Centrului Județean de Excelență (zona Vaslui).

„Participarea la o competiție de nivel național, precum Olimpiada de Chimie, constituie un demers formativ complex, cu impact semnificativ asupra dezvoltării academice și personale a elevilor. Aceasta stimulează excelența, încurajând depășirea programei școlare, aprofundarea conceptelor avansate și dezvoltarea unei gândiri analitice riguroase, esențiale în domeniul științific. Totodată, astfel de experiențe contribuie la dezvoltarea unor competențe-cheie, precum gândirea critică, capacitatea de rezolvare a problemelor, autonomia în învățare, gestionarea emoțiilor și a presiunii competiționale, precum și organizarea eficientă a timpului. Interacțiunea cu elevi performanți din întreaga țară facilitează schimbul de idei și bune practici, precum și consolidarea unor relații academice valoroase. În același timp, participarea la olimpiade școlare consolidează încrederea în sine și motivația pentru performanță, oferind elevilor satisfacția efortului susținut și a progresului realizat. Astfel, aceste competiții depășesc dimensiunea strict competitivă, constituind veritabile contexte formative care contribuie la conturarea unor viitori specialiști bine pregătiți, responsabili și motivați. Adresăm sincere felicitări elevilor pentru rezultatele obținute, profesorilor pentru dedicare și părinților pentru sprijinul constant acordat!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.