SC Transurb SA Vaslui solicită primăriei majorarea tarifelor practicate de această societate pentru transport în comun de persoane. Astfel, un bilet de călătorie ar costa 3,50 lei, față de 3 lei, în prezent. Se vor scumpi și abonamentele, cel mai mult cu 220%, abonamentele pentru elevi, care sunt oricum decontate de municipalitate. Primăria municipiului Vaslui este de acord cu această majorare și o va supune aprobării consilierilor municipali.

Începând din aprilie, vasluienii vor scoate din buzunar mai mulți bani pentru o călătorie cu mijloacele de transport în comun, pe raza municipiului reședință de județ. Asta pentru că, motivând creșterea costurilor din ultimii doi ani, cu salarii, combustibil, piese de schimb, etc, operatorul de transport SC Transurb SA ar dori creșterea tarifelor de călătorie practicate în prezent. Cererea în acest sens a fost înaintată municipalității, care a fost de acord și a inițiat un proiect de hotărâre care va fi supus spre aprobare consilierilor municipali vasluieni. Dacă această cerere ca fi aprobată, noile tarife se vor aplica începând cu 1 aprilie, dată cu care un bilet valabil o călătorie va costa 3,50 lei, în loc de 3,00 lei, cât este în prezent.
Nu doar biletele se vor scumpi, ci și abonamentele valabile 1 lună. Astfel, un abonament tip Flexi cu 30 de călătorii va costa 90 de lei, în loc de 75 lei, cât este acum, un abonament pe 1 linie cu 2 călătorii pe zi se va scumpi de la 104,00 lei la 115 lei, unul cu 4 călătorii pe zi, de la 120 lei la 133 lei, iar un abonament pe toate liniile valabil o lună va costa 144 lei, față de 130 lei. Se va scumpi, de la 50 la 60 de lei, și biletul cu suprataxă aplicat celor prinși că circulă fără bilet.
Cel mai mult se va scumpi abonamentele destinate elevilor, al căror preț este suportat de la bugetul local. Astfel, de la 1 aprilie, primăria va plăti către propria societate de transport câte 144 de lei, în loc de 65 de lei, deci cu 122% mai mult. Tot mai mult va deconta primăria către Transurb SA și gratuitățile la transportul în comun ale unor categorii de beneficiari, respectiv abonamente pe toate liniile care costă 144 lei/lunar. Este vorba de abonamente acordate gratuit persoanelor cu handicap grav și accentuat, precum și însoțitorilor și asistenților personali ai acestora, pensionarilor cu vârste peste 70 de ani, veteranilor de război și văduvelor acestora, precum și eroilor martiri ai Revoluției sau persoanelor persecutate politic pe vremea comuniștilor.
Ultima majorare de preț a tarifelor de călătorie a fost făcută în iulie 2024, iar această majorare cerută de Transurb nu ia în considerare creșterea prețurilor de carburanți din ultimele zile, datorată războiului din Iran. Dacă prețurile benzinei și motorinei nu vor scade la nivgelul anterior, după sfârșitul conflictului, este posibil să asistăm la o nouă scumpire a tarifelor de călătorie pe transportul în comun, în viitorul apropiat.


































[…] vasluiazi.ro […]