Ultima Ordonanță a Austerității, OUG nr. 7/2026, emisă de Guvernul Bolojan, introduce o situație absurdă pentru românii care-și cumpără mașini în leasing: deși își plătesc corect ratele și impozitul local, la final, riscă să rămână fără vehicol! Motivul: transferul de proprietate se face la finalul contractului, și doar dacă firma de leasing nu are datorii fiscale. Deputata Raisa Enachi comentează această situație și adresează premierului Bolojan, în numele a zeci de mii de români, următoarea întrebare: „După ce ai plătit ani de zile pentru o mașină, există sau nu riscul să rămâi fără ea din cauza unor datorii fiscale care nu îți aparțin?”

Zeci de mii de români pot fi afectați de o nouă prevedere legală. Este vorba de cei care au achiziționat mașini în leasing și care, după ce plătesc toate ratele, ar putea afla că nu pot fi proprietarii vehicolului pentru care au plătit, a constatat deputata Raisa Enachi. Cel puțin așa rezultă din prevederile OUG nr. 7/2026, conform căreia: „ Art 159, alin (5): Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate supra cădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată către bugetul local al unității administrativ teritoriale în a cărei rază se află înregistrat bunul respectiv…” Ori, până la finalul contractului de leasing, proprietarul bunului este firma de leasing, iar dacă aceasta are datorii fiscale, nu se poate face transferul de proprietate, iar cel care a plătit ratele nu poate trece mașina pe numele său!
Deputata Raisa Enachi comentează această situație absurdă: „În leasingul financiar lucrurile sunt, în mod normal, foarte clare, utilizatorul mașinii plătește ratele, plătește impozitul local și suportă toate costurile de utilizare. Cu alte cuvinte, el este cel care achită mașina, chiar dacă, formal, proprietarul juridic rămâne firma de leasing până la finalul contractului. Un mecanism simplu, care funcționează de ani de zile.
Doar că OUG nr. 7/2026 introduce o situație absurdă în acest sistem aparent simplu. Pentru că, potrivit OUG nr.7 transferul de proprietate la finalul leasingului poate fi blocat dacă firma de leasing, proprietarul juridic, are datorii fiscale.
Așadar, românul își plătește ratele ani de zile, își plătește impozitul local, își respectă contractul până la ultimul leu. Dar la final poate afla că nu poate deveni proprietar pentru că o companie, asupra căreia nu are niciun control, ar avea o datorie fiscală. Este o construcție administrativă care sfidează orice logică elementară”, scrie deputata Enachi.
Parlamentarul vasluian adresează premierului o întrebare simplă: „Ce vină are utilizatorul care și-a plătit toate obligațiile?”
Deputata Raisa Enachi dă și răspunsul corect: „Niciuna! Și totuși, în acest scenariu, utilizatorul ar putea fi cel care rămâne blocat”. Ea cere clarificări din partea Guvernului, solicitând răspunsuri privind riscul ca utilizatorii să nu devină proprietari ai mașinilor plătite: „Deci, statul transmite mesajul: plătește ratele, plătește impozitul, respectă contractul, dar la final s-ar putea să descoperi că proprietatea depinde de obligațiile fiscale ale altcuiva.
Un model administrativ în care responsabilitatea fiscală pare să devină contagioasă.
Iar pentru zecile de mii de români care au mașini în leasing, întrebarea rămâne cât se poate de directă: După ce ai plătit ani de zile pentru o mașină, există sau nu riscul să rămâi fără ea din cauza unor datorii fiscale care nu îți aparțin?
Astfel, vorbim despre o problemă juridică pentru zeci de mii de contribuabili care, paradoxal sau nu, au făcut exact ceea ce statul cere, și-au plătit obligațiile”, spune deputata Raisa Enachi.































