„Siguranţa copiilor în mediul online trebuie reglementată, nu ignorată!”

În decembrie 2025, Australia a devenit prima țară care a interzis rețelele sociale pentru copiii sub 16 ani, Spania va face acest lucru obligând companiile să implementeze sisteme de verificare a vârstei, iar Franța, Portugalia, Danemarca, Marea Britanie sau Norvegia analizează, la rândul lor, introducerea unor restricții de vârstă. Deputata Raisa Enachi a depus recent o iniţiativă parlamentară privind protecţia minorilor sub 16 ani pe platformele de social media. „Proiectul de lege porneşte de la principiul prevenţiei, nu al controlului, şi urmăreşte un echilibru necesar între libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată şi obligaţia constituţională de protecţie a copiilor. Accesul minorilor sub 16 ani la internet sau la tehnologie nu va fi interzis, ci limitat, în mod proporţional, la funcţionalităţile de tip social public, menţinând accesul la conţinut educativ, informativ şi sigur”, a explicat parlamentarul vasluian, al cărui proiect de lege stabileşte obligaţii clare exclusiv în sarcina furnizorilor de platforme de social media, inclusiv mecanisme de verificare a vârstei, fără a introduce sancţiuni pentru copii sau părinţi.

„Copiii nu pot fi lăsaţi singuri în faţa unor platforme digitale concepute pentru adulţi. În absenţa unor reguli clare şi aplicabile, expunerea minorilor la reţelele de social media a devenit o problemă reală de siguranţă, sănătate mintală şi dezvoltare emoţională, nu doar o chestiune de opţiune individuală sau de responsabilitate familială.

În acest context, am depus în Parlament proiectul de lege privind protecţia minorilor sub 16 ani pe platformele de social media, o iniţiativă care porneşte de la o realitate tot mai evidentă, accesul precoce şi necontrolat al copiilor la spaţiul public digital, în lipsa unor obligaţii legale clare pentru furnizorii acestor platforme”, anunţă deputata Raisa Enachi.

Parlamentarul vasluian explică motivele pentru care a făcut această iniţiativă legislativă: „În prezent, copiii ajung pe reţelele de social media la vârste mult sub cele recomandate de specialişti. Ei sunt expuşi zilnic la conţinut dăunător, hărţuire online, presiune socială excesivă, mecanisme artificiale de validare şi sisteme algoritmice concepute pentru a capta atenţia, nu pentru a proteja dezvoltarea psihologică. Responsabilitatea este transferată aproape exclusiv asupra părinţilor, în timp ce marile platforme funcţionează într-un regim de autoreglementare care s-a dovedit insuficient.

În lipsa unei intervenţii legislative clare, statul rămâne într-un rol pasiv, reacţionând fragmentar şi tardiv la efecte deja produse, în timp ce riscurile se acumulează zilnic. Proiectul de lege porneşte de la principiul prevenţiei, nu al controlului, şi urmăreşte un echilibru necesar între libertatea de exprimare, dreptul la viaţă privată şi obligaţia constituţională de protecţie a copiilor. Nu este vorba despre excluderea copiilor din spaţiul digital, ci despre limitarea accesului la acele funcţionalităţi care transformă reţelele sociale într-un mediu public destinat adulţilor, fără filtre reale de protecţie pentru cei vulnerabili”, a declarat deputata Raisa Enachi.

Proiectul de lege depus de deputata Enachi instituie un regim special de protecţie pentru minorii sub 16 ani, fără a modifica statutul juridic general al minorului şi fără a introduce sancţiuni pentru copii sau părinţi. Legea stabileşte obligaţii clare, proporţionale şi verificabile exclusiv în sarcina furnizorilor de platforme de social media, inclusiv mecanisme de verificare a vârstei, implementate cu respectarea strictă a vieţii private şi a protecţiei datelor cu caracter personal.

„Accesul minorilor sub 16 ani nu este interzis la internet sau la tehnologie, ci este limitat, în mod proporţional, la funcţionalităţile de tip social public, menţinând accesul la conţinut educativ, informativ şi sigur. Iniţiativa evită stigmatizarea copiilor şi a familiilor şi urmăreşte prevenţia reală, nu reacţia tardivă.

Iniţiativa legislativă este aliniată Regulamentului european privind serviciile digitale şi practicilor europene care pun accent pe responsabilizarea platformelor digitale în raport cu protecţia copiilor. Prin acest proiect de lege, ţara noastră face un pas necesar către un cadru modern, echilibrat şi responsabil de protecţie a minorilor în mediul digital, în care drepturile copiilor sunt tratate cu seriozitate şi nu lăsate la discreţia algoritmilor”, a explicat deputata Eaisa Enachi.

Iniţiativa parlamentară a deputatei de Vaslui survine pe fondul unei îngrijorări tot mai accentuate cu privire la efectului accesului neîngrădit la internet şi mai ales la reţelele sociale asupra copiilor. Un raport din 2024 al organizației „Salvați Copiii” arată că aproape jumătate dintre copiii români (48,3%) petrec peste șase ore pe zi în mediul digital. Cel mai mult timp – pe rețelele sociale. Vârsta copiilor români care folosesc rețelele sociale a scăzut constant în ultimii ani. În 2025, vârsta minimă la care copiii au început să folosească rețele de socializare a fost de 5 ani. În 2019, era de 9 ani.

Studiile arătă că petrecerea unui timp îndelungat pe rețelele dăunează sănătății mintale a copiilor, care pot avea probleme mari de integrareşi de comportament în societate. Restricționarea accesului la social media asigură un somn mai sănătos, performanțe academice mai bune și protejează copiii de exploatarea datelor de către companiile de tehnologie, spun specialiştii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.