La Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui începe cea de-a XLVIII-a ediție a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”

Vineri, 26 septembrie 2025, începând cu ora 10.00, va debuta una dintre cele mai longevive manifestări legate de istoria acestor meleaguri: Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, ajunsă la cea de-a 48-a ediție. Comunicări știițifice, lansări și prezentări de carte și 3 expoziții, „Jandarmeria Română 1850–2020”, „Cenzura militară din România în timpul celui de-al doilea război mondial (Colecția Gheorghe Vasiliu Bârlad) ți „50 de ani de activități – 50 de imagini”, sunt doar o parte dintre activitățile programate în următoarele zile la Muzeul Județean.

Anul 2025 este un an important pentru Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, la 26 septembrie împlinindu-se 50 de ani de activitate, 50 de ani de istorie a muzeului scrisă prin bunurile culturale prezente în expoziția de bază și expozițiile temporare, prin activitățile desfășurate. Data de 26 septembrie coincide și cu data deschiderii Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis” 2025, ajunsă la cea de-a XLVIII-a ediție.

Peste 100 de specialiști din România și din străinătate vor participa la evenimentul care se va desfășura pe parcursul a două zile, 26 și 27 septembrie. Istorici, cercetători, cadre didactice universitare, conservatori, restauratori, pedagogi muzeali, manageri și alți profesioniști vor susține comunicări pe diverse teme rezultat al cercetărilor pe care le-au întreprins pe parcursul anului.

Deschiderea oficială va avea loc la ora 10.00 în sala ARTA și va fi făcută de către prof. dr. Ramona Maria Mocanu, directorul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Vor urma scurte alocuțiuni din partea oficialităților locale. În cadrul festivității de deschidere vor fi susținute trei comunicări în plen. Astfel, prof. univ. dr. habil. Nelu Zugravu, de la Centrul de Studii Clasice și Creștine, Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași va susține comunicarea cu tema: „Criza Imperiului Roman din secolul al III-lea – o ficțiune istoriografică?”. O altă comunicare va fi susținută de către prof. univ. dr. Ion Giurcă, de la Universitatea Hyperion București: „Consecințe politice și militare ale cedării fără luptă a teritoriului revendicat de URSS”. Cea de a treia comunicare, susținută de către prof. univ. dr. Petre Otu, Universitatea București, Președinte de onoare al Comisiei Române de Istorie Militară, are drept temă „80 de ani de la sfârșitul ostilităților celui de-Al Doilea Război Mondial. Evaluări istoriografice și geopolitice”.

Tot vineri vor avea loc lansări de carte, a Anuarului Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui „Acta Moldaviae Meridionalis” nr. XLV 2024, dar și a revistelor semestriale nr. 9 și 10, a volumului II a catalogului „Colecțiile Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui” și a broșurii „Patrimoniul Muzeal Vasluian – Explonatul lunii”, nr. 4/2025.

Tot cu ocazia acestui eveniment vor fi vernisate trei expoziții. Prima dintre ele, „Jandarmeria Română 1850–2020”, va fi vernisată vineri, 26 septembrie, de la ora 12.30, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare”. Publicul va putea admira uniforme militare realizate după modelele purtate de jandarmi între anii 1850 și 1948, alături de piese autentice cu valoare istorică. Totodată, expoziția reunește distincții, brevete, documente, fotografii, publicații de specialitate și elemente de echipament, oferind o incursiune completă în istoria acestei arme.

Vizitatorii vor putea admira uniforme de epocă, unele reconstituite după modelele purtate de jandarmi între anii 1850 și 1948, altele autentice, cu valoare istorică, dar și distincții, brevete, documente, fotografii rare, publicații de specialitate și obiecte de echipament. Vasluiul este cel de-al 27-lea oraș care găzduiește expoziția, parte a unui amplu proiect cultural organizat în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Casa Mureșenilor Brașov, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Asociația Romilitaria și Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

A doua expoziție tematică, vernisată la ora 13:00, în sala „Multimedia” a instituției, „Cenzura militară din România în timpul celui de-al doilea război mondial”, va fi prezentată de col. (rtr.) Gheorghe Vasiliu, președintele Societății Filatelice „Tutova” Bârlad și dr. Mihai Cristian Șelaru, muzeograf în cadrul muzeului vasluian. Expoziția cuprinde o serie de cărți poștale care prezintă activitatea cenzurii militare din partea de nord-est a României, din provinciile istorice Moldova, Basarabia și Bucovina în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și urmărește evidențierea rolului cenzurii în timpul celei de a doua conflagrații a secolului al XX-lea, care avea drept scop, prevenirea expedierii prin poștă a unor știri sau zvonuri alarmiste și tendențioase, ori a unor informații secrete, iar pe de altă parte, în decelarea și monitorizarea stării de spirit a populației.

Cea de-a treia expoziție, „50 de ani de activități – 50 de imagini”, va fi găzduită pe esplanada Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui și vernisată vineri, 26 septembrie 2025, la ora 13.15. Această expoziție se dorește a fi una aniversară care să marcheze o jumătate de secol de existență și contribuții semnificative în domeniul muzeal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.