Primăria municipiului Vaslui este pe cale să acceseze peste 78 de milioane lei fonduri nerambursabile pentru reconversia unui teren degradat, circa 10 hectare, de la fosta garnizoană și transformarea sa în zonă de agrement. Între altele, acolo se vor construi mai multe sere, grădini tematice, locuri de joacă pentru copii, o platformă de jocuri în aer liber inclusiv pentru adulți și chiar o grădină botanică. Consilierii municipali vasluieni au aprobat miercuri indicatorii tehnico-economici finali ai proiectului în vederea obținerii finanțării.

La începutul lui iulie, Primăria municipiului Vaslui a depus o cerere de finanțare cu titlul „Reconversie zona urbană degradată a fostei Garnizoane Vaslui în spațiu verde și de agrement”, valoarea proiectului fiind de 78,872 milioane de lei, din care aproape 77 de milioane lei, bani nerambursabili, în cadrul Programului Regional NE 2021 – 2027. Cererea a trecut de etapa de evaluare tehnică și financiară, fiind selectată spre finanțare și, în consecință, a intrat în etapa de precontractare. înainte însă de a fi aprobată finanțarea, s-a cerut o actualizare a indicatorilor tehnico economici, actualizare aprobată miercuri de consilierii municipali, convocați într-o ședință extraordinară.
Practic, municipalitatea vrea să transforme o parte din terenul fostei unități militare în parc și zonă de agrement, lucru la care s-a angajat odată cu preluarea respectivului obiectiv de la Ministerul Apărării Naționale, în urmă cu 8 ani. Astfel, imediat ce se va obține finanțarea și derulate celelalte etape obligatorii, inclusiv licitațiile pentru desemnarea executantului lucrărilor, se va trece la defrișarea terenului, cu înlăturarea arborilor uscați sau deteriorați, evacuarea materialelor și pregătirea și modelarea terenului.
Ulterior, se va trece la construcția viitoarelor alei și platforme, a spațiului administrativ și a toaletelor ecologice, a instalațiilor de udare, de supraveghere video, de iluminat public, de apă – canal, dar și a unei rețele de internet wireless. Apoi, vor fi construite mai multe zone de odihă, grădini tematice destinate vasluienilor, locuri de joacă pentru copii, mai multe sere pentru activități horticole, o platformă de jocuri în aer liber cu piese diverse, destinate atât copiilor, cât și adulților, și chiar o cascadă care va spori aspectul peisagistic.
Spațiul va fi plantat cu specii cu diversitate ornamentală, incluzând arbori și arbuști foioși și coniferi, dar și subarbuști și plate floricole, atât autohtone, cât și exotice. De altfel, intenția municipalității este ca noul parc să devină în fapt o Grădină Botanică, asemănătoare cu cea din Bârlad, care să atragă tot mai mulți vizitatori atât vasluieni, cât și turiști ori aflați în trecere prin oraș.
Noul spațiu verde, care va fi dotat cu bănci inteligente și cișmele inteligente cu senzor de mișcare, atât pentru vizitatori, cât și pentru animalele lor de companie, va completa astfel Parcul Copou aflat în imediata apropiere.

































