Mulți vasluieni lucrează în străinătate, de mai mulți ani, pentru a oferi un trai mai bun familiior din țară. Astfel, au lăsat acasă copii, mulți de vârstă minoră, în grija rudelor apropiate, dar și chiar a apropiaților. Statul a stabilit o serie de obligații legale pentru a asigura protecția copiilor, rămași acasă, departe de părinți.

Părinții care lucrează în străinătate au o serie de obligații legale, stabilite prin lege, legat de copiii pe care îi laă acasă, menite să asigure protecția acestora. Încălcarea acestor reglementări, prevăzute de lege, atrage sancțiuni destul de dure care pot merge de la amenzi până la decăderea din drepturile părintești.
În primul rând, cei care pleacă în străinătate, la muncă, trebuie să anunțe autoritățile în legătură cu acest lucru și, totodată, să desemneze un îngrijitor adecvat care să se ocupe de creșterea celor mici.
Măsurile sunt prevăzute în Legea 272/2004 vizând protecția și promovarea drepturilor copilului. Reglementările stabilesc procedurile prin care direcțiile de asistență socială și serviciile sociale locale colaborează pentru prevenirea separării copilului de familie, iar obiectivele urmărite sunt menite să asigure bunăstarea și dezvoltarea armonioasă a minorilor.
Astfel, părinții care pleacă la muncă în străinătate trebuie să notifice serviciul public de asistență socială de la domiciliu cu cel puțin 40 de zile înainte de data plecării. Cu acest prilej, în notificare, vor indica și persoana care se va ocupa de copil în absența lor. Obligația se aplică și în cazul tutorelui legal.
„Părintele care exercită singur autoritatea părintească sau la care locuiește copilul, care urmează să plece la muncă în străinătate, are obligația de a notifica această intenție serviciului public de asistență socială de la domiciliu, cu minimum 40 de zile înainte de a părăsi țara” și are „obligația de a transmite de îndată serviciului public de asistență socială din raza de domiciliu notificarea cu privire la desemnarea persoanei care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței sale”, prevede legea.
Conform actului normativ, de îngrijirea copiului nu se poate ocupa oricine. Persoana desemnată de părinte trebuie să îndeplinească anumite criterii, Aceasta trebuie majoră, să facă parte din familia extinsă sau să aibă o relație apropiată cu copilul. Este foarte important să ofere garanții materiale și morale pentru creșterea copilului.
„Persoana desemnată (…) trebuie să facă parte din familia extinsă sau dintre rudele, altele decât cele de gradul III inclusiv, afinii, prietenii familiei ori ai familiei extinse a copilului față de care acesta a dezvoltat relații de atașament sau alături de care s-a bucurat de viața de familie, să aibă minimum 18 ani și să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile morale necesare creșterii și îngrijirii unui copil”, mai stabilește actul normativ.
Odată desemnată, persoana respectivă va fi confirmată de instanța de tutelă care, la cerere sau din oficiu, poate decide delegarea temporară a autorității părintești, eventual pe toată durata absenței părinților.
Pentru susținerea copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, sunt prevăzute și alte măsuri pe care trebuie să le aducă la îndeplinire serviciile de asistență socială. Părinții și persoanele desemnate să aibă grijă de copii trebuie să primească consiliere și informări cu privire la drepturile și responsabilitățile ce le revin.
Totodată, autoritățile publice, ONG sau alte instituții de profil pot iniția proiecte finanțate din fonduri europene sau de la bugetul de stat pentru a sprijini acești copii, cu consiliere, material, dar și prin organizarea unor activități recreative sau sportive în care să fie implicați.
Felul în care sunt îngrijiți copiii ai căror părinți este monitorizat de mai multe entități, de la serviciile de asistență socială și unitățile școlare, până la instanțele de tutelă și autoritățile publice locale. Părinții sunt obligați să coopereze cu instituțiile și persoanele implicate în îngrijirea și educația copilului și să ia măsuri pentru respectarea drepturilor celor mici.
În cazul în care nu-și respectă obligațiile ce le revin, părinții riscă sancțiuni destul de dure care vor fi stabilite de instanțele de judecată. Acestea merg de la amenzi contravenționale, dar pot ajunge, în funcție de gravitate, până la obligativitatea consilierii parentale ori chiar decăderea din drepturile părintești, atunci când sunt constatate situații extreme, de abuz sau neglijare a copilului.

































