Facilități la eliberarea noilor abonamente pentru elevii vasluieni

Elevii din municipiul Vaslui pot scăpa de cozile de la ghișeele Transurb SA pentru a-și primi abonamentul de transport gratuit la care au dreptul. Ei pot trimite online documentele necesare pentru eliberarea sau vizarea abonamentul de călătorie, cu condiția să aibă carnetul de elev vizat pe anul în curs. Cât privește transportul rutier gratuit intrajudețean, Ministerul Educației ar vrea să acorde această facilitate doar liceenilor, nu și elevilor de gimnaziu ori ciclul primar care învață în altă localitate decât cea de domiciliu.

Toți elevii din România beneficiază de transport gratuit pe tot parcursul anului școlar, indiferent de ciclul de învățământ: primar, gimnazial, liceal și postliceal. Mai exact, elevii pot circula gratuit cu transportul public local inclusiv metropolitan și județean, rutier, naval, cu metroul, precum și feroviar la toate categoriile de trenuri, pe tot parcursul anului școlar.

Pentru a beneficia de această facilitate, elevii trebuie să-și ia ori să-și vizeze abonamentele valabile pentru anul în curs, de la operatorii de transport de persoane. Acest lucru presupune de multe ori stat la coadă și timp pierdut la ghișeele operatorilor. Transurb SA vine în sprijinul elevilor din municipiul Vaslui și anunță că, în vederea evitării supraaglomerării și pentru reducerea timpului de obținere a vizei abonamentului de călătorie, eliberarea sau vizarea abonamentelor pentru elevi se poate face și online. Astfel, documentele necesare obținerii abonamentului gratuit se pot transmite în format electronic pe adresa de e-mail a societății, transurb@yahoo.com.

Documentele necesare pentru eliberarea sau vizarea abonamentul de călătorie sunt actul de identitate sau certificatul de naștere al elevului, carnetul de elev vizat pe anul școlar în curs și cererea tip completată cu datele solicitate, cerere ce poate fi descărcată de pe site-ul Transurb SA.

Cât privește abonamentele pentru transportul rutier între localități, acestea pot fi procurate în aceleași condiții ca în anii anteriori, de la operatorii de pe rutele respective. Trebuie spus însă că, conform unui proiect de hotărâre promovat de Ministerul Educației, doar liceenii școlarizați în altă localitate decât cea de domiciliu, beneficiază de gratuitate a cheltuielilor de transport dus-întors, pe durata cursurilor școlare, pentru transportul public rutier județean și interjudețean. Elevii din ciclul primar sau gimnazial pot beneficvia de această gratuitate doar dacă nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu ori sunt înscriși la o școală specială sau vocațională din altă localitate. „Gratuitatea transportului se va acorda elevilor eligibili prin bugetul de stat, prin inspectoratele școlare, către operatorii de transport public”, precizează Ministerul Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.