Timp de câteva ore, de vineri, 25 iulie, ora 12.00, și până sâmbătă, 26 iulie, ora 8.00, strada Castanilor din Vaslui va fi închisă circulației autovehiculelor. Șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative.

Strada Castanilor din municipiul Vaslui, arteră pe care se află două dintre cele mai mari licee din oraș, „Ștefan Procopiu” și „Ion Mincu”, sediul și baza societății Lucrări Drumuri și Poduri Vaslui, dar și Detașamentul de Pompieri al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” Vaslui, se află în plin proces de reabilitare.
După ce, deja, partea carosabilă a fost decapată, se va trece la asfaltarea arterei, lucrare care va presupune închiderea, pentru câteva ore, a circulației vehiculelor. Astfel, de vineri, 25 iulie, ora 12.00, și până sâmbătă, 26 iulie, ora 8.00, traficul va fi închis pe segmentul de pe strada Castanilor cuprins între intersecția cu str. Călugăreni (zona Lukoil) și intersecția cu str. Slt. Ioanesei Adrian.
„Vă rugăm să evitați zona și să folosiți rute alternative. Ne cerem scuze pentru disconfort și vă mulțumim pentru înțelegere!”, anunță reprezentanții Primăriei munciipiului Vaslui.
Pentru cei care tranziteze zona, ori doresc să ajungă pe Delea, inclusiv pentru autospecialele ISU ori ambulanțele SMURD, o asemenea rută alternativă ar fi str. Slt. Ioanesei Adrian – str. Andrei Mureșan (pe lângă parcul Copou) – str. Donici – str. Călugăreni.




































