32 de trenuri suplimentare directe (16 dus /16 întors) vor circula în următoarele trei luni având ca destinație Litoralul Românesc. Între acestea și Trenul Soarelui IR 1962/ R 8803 cu care vasluienii pot pleca la ora 22.43 pentru a ajunge la Mangalia la ora 6.36.

CFR Călători anunță deschiderea Programului estival de transport 2025 „Trenurile Soarelui”, prin care, până pe 7 septembrie 2025, se suplimentează numărul de trenuri care au ca destinație staţiunile de la Marea Neagră. Este vorba de 32 de trenuri directe (16 dus /16 întors) care vor asigura zilnic legături directe din principalele orașe din țară cu litoralul românesc, Oradea, Arad, Deva, Craiova, Timișoara Nord, Reșița Nord, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, București Nord, și care vor suplimenta cele 22 de astfel de trenuri deja existente.
Între noile Trenurile ale Soarelui care vor circula începând cu noaptea de 13/14 iunie, seaflă și IR 1962/ R 8803 cu punct de plecare Iași și opriri în Vaslui, Crasna și Bârlad, care are drept punct terminus Mangalia. Din Vaslui, trenul va pleca spre litoral la ora 22.43, călătoria până la Mangalia durând aproape 8 ore, sosirea fiind programată pentru ora 6.36, după o oprire intermediară la Crasna, poposind la Bârlad, la ora 23.34, la ora 23.00. Trenul retur va pleca din Mangalia la ora 20.33 (din Constanța, la ora 22.30), și va ajunge la Vaslui la ora 5.15.
Costul unei călătorii la clasa a II-a pentru un adult, cu loc pe scaun, pentru distanța Vaslui – Mangalia, este de 133 de lei, și, „Pentru o călătorie fără griji, este important ca pasagerii să achiziționeze din timp biletele și să opteze nu doar pentru trenurile de la orele de vârf, ci și pentru celelalte trenuri înscrise în programul de circulație”, așa cum anunță CFR Călători. Diverse categorii de persoane (elevi, pensionari, etc.) beneficiază de reducerile la transport prevăzute de actele normative în vigoare și pentru Trenurile Soarelui.
Trenurile InterRegio estivale vor avea în compunere vagoane clasă climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, iar în garniturile de lung parcurs se află și vagoane cu locuri pentru dormit.