În prima săptămână a lunii august, la Teatrul de Vară sau, în caz de vreme nefavorabilă, la Sala Sporturilor din municipiul Vaslui, va avea loc ce-a de-a IX-a ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni”. La acest sfârșit de săptămână, juriul va face selecția celor mai bune formații sau ansambluri folcorice din județ, care vor reprezenta Vasluiul la manifestarea deja intrată în tradiție și în calendarul celor mai importante evenimente folcloric, din România.

La acest sfârșit de săptămână, cele mai bune ansambluri, formații și tarafe folclorice din județ vor fi prezente la Vaslui pentru a da dovada talentului lor. Din păcate pentru iubitorii de muzică și dansuri populare, evenimentul se va desfășura în circuit închis, doar în prezența unui juriu special, care îi va desemna cei mai buni din județul Vasluiul, care ne vor reprezenta la cea de-a IX-a ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni”.
Eveniment nu doar de tradiție, ci intrat deja în calendarul național al manifetărilor folclorice, Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” Vaslui 2025 va aduce, spun organizatorii, Consiliul Județean Vaslui, prin Centrul Cultural Județean, în parteneriat cu Primăria municipiului Vaslui, mai multe surprize. și asta nu doar din punct de vedere al participanților, atât din județ sau din țară, ori de la nivel internațional, cât și al modului de desfășurare a celei de-a IX-a ediții a „Horii din Străbuni”. Nu vor lipsi însă parada formațiilor participante, ori demonstrațiile de virtuozitate artistică în Centrul Civic al municipiului Vaslui.
A IX-a ediție a Festivalul Internațional de Folclor „Hora din Străbuni” se va desfășura, ca de obicei, în prima săptămână a lunii august, în obișnuita locație, Teatrul de Vară din centrul municipiului Vaslui, sau, în caz de vreme nefavorabilă, în Sala Sporturilor.
Programul complet al manifestărilor, incluzând formațiile și ansamblurile participante, precum și modalitatea de procurare a biletelor sau abonamentelor, vor fi anunțate de către organizatori în a doua jumătate a lunii viitoare.




































