Sâmbătă, 17 mai 2025, între orele 17⁰⁰ – 24⁰⁰, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, organizează cea de-a XXI – a ediție a evenimentului cultural național Noaptea Europeană a Muzeelor. Echipa de proiect a muzeului vasluian propune anul acesta ca temă: „Noapte de poveste la muzeu!”.

În ediția anului 2025, echipa de proiect propune publicului vasluian, pe lângă vizitarea gratuită a expoziției de bază a muzeului, o diversitate de activități culturale constând în expoziții temporare indoor și outdoor, expoziție interactivă, concursuri, tombole etc.
Una dintre activitățile importante, cuprinse în programul evenimentului, este expoziția temporară „România în cel de-al Doilea Război Mondial” găzduită în Sala Arta a muzeului vasluian. Începând cu ora 1720, în sala „Arta” a instituției, vă așteptăm la o întâlnire cu documente rare, obiecte de patrimoniu, fotografii, efecte militare bunuri care conturează chipuri, evenimente, mărturii ale vieților soldaților care au participat pe front, în cele 1421 de zile de război.
Publicul se va bucura și de cele trei ateliere creative: Atelier de modelare a lutului după secretul meșterilor din preistorie, Atelier de desen și pictură, Atelier de țesut „Țesutul meșteșug străvechi îmbrățișat de generația contemporană”.
Expoziția „România în cel de-al Doilea Război Mondial” este organizată de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție subordonată Consiliului Județean Vaslui în colaborare cu Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Serviciul Județean Vaslui al Arhivelor Naționale, Fundația Cătălin Copăescu – The Romanian Cars and Values Collection, Societatea Numismatică Română – Secția Bârlad, cu sprijinul colecționarilor Lavin
Florin Teslariu și Viorel Bolum. Echipa de proiect a acestei expoziții formată din muzeograf dr. Mihai-Cristian Șelaru (titular expoziție), conservator Simona Hăisan și șef de secție Albert Gabriel Grecu vă invită să participați la vernisaj.
Un alt proiect expozițional cuprins în programul evenimentului Noaptea Muzeelor 2025 îl reprezintă expoziția outdoor „Vasluieni uitați – români celebri!”. Acest proiect expozițional aduce în atenția publicului personalități culturale vasluiene peste a căror nume s-a așezat negura timpului și a căror viață a fost
închinată culturii și științei românești și universale. Proiectul a reprezentat efortul colectiv al muzeografilor din cadrul instituției care au reunit un număr de 16 personalități vasluiene. Acestea vor fi alăturate personalităților prezentate la ediția anului 2024. Expoziția va fi amplasată pe esplanada Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui între orele 1700 – 2000 .
Programul evenimentului este completat cu concursul „Detectiv peste timpul istoric!” și tombola „Alege exponatul tău!”, desfășurate în intervalul orar 1800 – 2400 .
Ajuns la a V-a ediție, concursul „Detectiv peste timpul istoric” presupune identificarea de către vizitatori a unui obiect din expoziția de bază, amplasat la o altă secție decât cea de care aparține. Vizitatorii curioși din fire și dornici să rezolve mistere sunt provocați să apeleze la abilitățile ascunse de detectiv și, cu
răbdare și vigilență, să descopere bunul cultural extras din spațiul de care aparține și expus într-un decor total nepotrivit, care nu îi corespunde temporal. Odată identificat obiectul cu pricina, trebuie completat un talon de participare la concurs și introdus în urna destinată.
Tombola „Alege exponatul tău!” reunește 12 obiecte de patrimoniu dintr-o arie largă de domenii culturale, selectate de colectivul muzeului și integrate, în cursul anului 2024, în proiectul cultural multianual „Exponatul lunii la Muzeul Județean Vaslui”. Acestea vor fi etalate în expoziția de bază și vor avea etichete speciale. Vizitatorii vor putea vota bunul cultural cel mai interesant. Va fi organizată o tombolă, iar câștigătorul se va stabili prin tragere la sorți.
Atât tombola cât și concursul vor fi premiate. Premiile vor consta în două vouchere în valoare de câte 300 lei fiecare, care vor fi valorificate de către câștigători la Librăria Nirvana.
Anul acesta, prin colaborarea cu echipa de tineri din cadrul proiectului Capitala Tineretului Vaslui, în intervalul 18:00 – 24:00, se va desfășura Jocul Interactiv de tip escape Room – „Operațiunea Noaptea Muzeelor” în sala Multimedia a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.
În intervalul orar 1800–1900 Muzeul Județean Vaslui oferă publicului un program artistic constând în recitaluri live muzică instrumentală, rock, pop, folk.
Recitalul de muzică instrumentală la trompetă, clarinet și pian va fi susținut de elevii claselor cu program integrat de Muzică Instrumentală și Arte Vizuale ai Școlii Gimnaziale „Vasile Alecsandri” Vaslui, îndrumați de profesorii: Lucian Agache (clasa de trompetă), Eduard Bîțu (clasa de clarinet), Albert-Gabriel Cobzaru (clasa de clarinet) și Alexandru Ursu (clasa de pian).
Programul va continua cu un recital de pian susținut de elevii din cadrul Asociației „Duo Art Studio”, prof. coord. Galina Parfeni.
În final, un mini concert rock, pop și folk susținut de trupele: Unison Jr. formată din: Luca Buburuz, Miruna Corogeanu și Călin Obreja și Unison cu: Ianis Bologa, Darius Maftei, Rebecca Oatu, Florin Bojoagă și Alex Trufia, trupe coordonate de prof. coord. Adrian Trufia și Alex Trufia din cadrul Asociației „Duo ArtStudio” Parfeni & Trufia.
Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui