Doar 57,20 % dintre fermierii vasluieni eligibili au depus, până la această dată, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) cererile de plată și documentațiile aferente, pentru a beneficia și în acest an de subvenții în agricultură. Termenul final de plată este 30 mai, ora 24.00, și nu va fi prelungit. „Pentru a veni în ajutorul fermierilor, centrele locale și cel județean APIA Vaslui vor avea program normal cu publicul în fiecare sâmbătă, mai puțin în perioada 1 – 4 mai, când acestea vor fi închise”, a anunțat directorul APIA Vaslui, Răzvan Arteni.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a demarat pe 1 martie 2025, Campania de primire a Cererilor de Plată în agricultură pentru 2025, Campanie care, conform ordonanței 106/2024, are ca termen final data de 30 mai 2025. După această dată, nu vor mai fi primite cereri, ulterior, fermierii au termen de 15 zile de la data modificării în care pot și trebuie să notifice APIA în scris cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de plată și în documentele justificative.
Conform datelor furnizate de APIA Vaslui, dintr-un total de 14.891 fermieri programați să depună cereri de plată pentru o suprafață totală de 270.406,52 ha, la APIA Centrul Județean Vaslui au fost depuse 8.518 cereri de plată, pentru o suprafață de 59.576,86 ha. În Campania 2024 au fost primite 14.934 cereri pentru o suprafață de 270.706,68 ha.
„Fermierii pot depune Cererile de Plată pentru intervenţiile din sectoarele vegetal și zootehnic la Centrul Județean APIA Vaslui și la centrele locale de care aparțin. Pentru a veni în sprijinul acestora, din această săptămână vom avea program normal cu publicul inclusiv sâmbăta. Excepție face perioada 1 – 4 mai, atunci când centrele vor fi închise. În continuare, fermierii vor avea opțiunea de a completa Cererile de Plată prin intermediul aplicației AGI-Online, versiunea internet, conform Instrucțiunilor de Utilizare AGI-Online disponibile în aplicație. Fermierii pot semna cererile folosind și semnătura electronică. În acest caz, este necesar să anunțe funcționarul desemnat pentru gestionarea cererii cu privire la semnătura electronică. Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația AGI-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată. De asemenea, este extrem de important ca solicitantul să verifice încă o dată informațiile și documentele înainte de semnarea Cererii de Plată 2025”, ne-a declarat Răzvan Arteni, directorul APIA Vaslui.
Trebuie spus că, dacă Cererea de Plată include și intervenții din sectorul zootehnic, fermierii trebuie să se adreseze mai întâi responsabilului APIA pentru completarea declarației privind sectorul zootehnic și ulterior să completeze cererea pentru suprafață prin intermediul aplicației AGI-Online.
Se va completa o singură Cerere de Plată, chiar și în cazul utilizării unor suprafețe de teren în diferite localități sau județe. Persoanele fizice, persoanele fizice autorizate, întreprinderile familiale sau întreprinderile individuale cu același titular vor depune o singură cerere de plată. Fermierii care nu desfășoară activitate agricolă nu sunt eligibili pentru plată pentru suprafețele sau animalele neconforme.
Fermierii și alte persoane beneficiare care primesc plăți directe sau plăți anuale pentru intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene, trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricolă și pe tot parcursul anului de cerere.
Documentele care atestă disponibilitatea terenului agricol trebuie să fie valabile la data depunerii cererii. Responsabilitatea privind legalitatea și valabilitatea documentelor revine fermierului și/sau autorității care a emis sau atestat aceste documente.





































