Ministerul Educației a actualizat lista posturilor vacante în învățământ, în vederea ocupării lor în urma examenului de titularizare care se va desfășura pe 15 iulie 2025. În județul Vaslui sunt vacante 268 de posturi complete și alte 36 de posturi incomplete pe durată nedeterminată, dar și peste 2.200 de posturi pe durată determinată. Nu toate însă se vor ocupa, anul trecut procentul de promovabilitate fiind de doar 37,5% din totalul celor 606 profesori prezenți la examen.

Titularizarea pe post este primul pas în cariera unui profesor și se obține în urma unui examen specific al cărui probă scrisă va avea loc pe 15 iulie 2025. Ulterior, cei care vor reuși să obțină nota minimă 7 vor putea opta pentru unul dintre posturile vacante scoase la concurs de Inspectoratul Școlar Județețean, prin Ministerul Educației. Candidații care nu vor obține nota minimă, dar vor primi măcar nota 5, vor putea opta pentru unul dintre posturile rămase libere în urma repartizării, pe care le pot ocupa doar un an, ca suplinitori, urmând să se înscrie iar la examenul de Titularizare, anul viitor.
În februarie, Ministerul Educației a lansat site-ul titularizare.ro, care conține lista locurilor vacante scoase la concurs, listă care a fost actualizată zilele trecute. Din câte se pare, județul Vaslui duce mare lipsă de profesori calificați, dat fiind cele peste 2.500 de catedre declarate vacante la sfârșitul acestui an școlar. Între acestea, 268 de posturi vacante sunt complete și alte 36 incomplete, pe durată nedeterminată. Cel mai mult se caută educatoare/profesori pentru educație timpurie, 51 de posturi vacante, și învățători pentru cele 58 de posturi vacante, dar și 13 profesori – educatori în centrele școlare de educație incluzivă din județ. De asemenea, mai sunt vacante 396 de posturi complete și nu mai puțin de 1.178 de posturi incomplete pe durată nedeterminată, cu o valabilitate de maxim 4 ani.
Chiar dacă este pentru profesori calificați, cu studii superoare sau medii de profil, examenul de titularizare nu este chiar floare la ureche. Astfel, anul trecut, în județul Vaslui, la concurs s-au înscris 704 candidați, însă doar 521 dintre ei au susținut efectiv proba scrisă, unii părăsind sala la vederea subiectelor. Doar 37,5% dintre candidații care au susținut exeamenul au reușit să ia notă peste 7, alți 46,22% primind note între 5 și 6,99, ceea ce le-a permis să opteze pentru un post de suplinitor.
Cei care vor obține nota minimă 7, atât vasluieni, dar și din alte județe care sunt interesați de posturile de la noi, precum și cei care promovat anii trecuți examenul de titularizare, însă nu și-au găsit catedra dorită, vor putea opta pentru unul dintre posturile scoase la concurs în accest an, în cadrul unei sesiuni de repartizare care va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august. Înscrierea la examenul de Titularizare 2025 se face în perioada 5 – 16 mai, respectiv până pe 12 mai, pentru cei care se înscriu online.




































