Deputat de Vaslui Raisa Enachi: „Astăzi, România are nevoie de un președinte care să fie cu adevărat în slujba poporului său”

A fost definitivată lista candidaților la alegerile prezidențiale din luna mai, în cursă fiind 11 candidați, între care 4 independenți. Și totuși, pe cine votăm? Într-un comentariu postat recent pe pagina sa de socializare, deputata vasluiană Raisa Enachi arată care sunt nevoile și așteptările românilor de la viitorul președinte: „Astăzi, România are nevoie de un președinte care să fie cu adevărat în slujba poporului său!”.

„România are nevoie de un președinte adevărat, un președinte care să fie înainte de toate corect cu românii”, este de părere deputata Raisa Enachi, care explică: „Nu mai avem loc în țara noastră pentru trădători, pentru impostori care doar mimează interesul public! România trebuie să fie condusă de români care respectă cuvântul dat, care pun țara și interesele românilor mai presus de orice interes personal. Nu avem nevoie de golani, de șefi de galerie sau de cei care își bat joc de valorile fundamentale ale națiunii noastre”.

„Avem nevoie de un lider care să înțeleagă ce înseamnă să reprezinți cu adevărat România, atât pe plan intern, cât și pe plan internațional.

România trebuie să aibă un președinte care să apere demnitatea, respectul și unitatea națională. Un președinte care să fie alături de români și care să lupte pentru drepturile lor, pentru o țară respectată pe scena internațională.

Astăzi, România are nevoie de un președinte care să fie cu adevărat în slujba poporului său și care să reînvie speranța în fiecare român”, a mai declarat deputata vasluiană Raisa Enachi, care are și un apel către alegători:”Români, nu vă lăsați manipulați!”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.