Bărbat reținut pentru un furt din buzunar. Polițiștii vin cu sfaturi

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Polițiștii Biroului Investigații Criminale Bârlad au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 25 de ani, bănuit de comiterea unui furt, într-un magazin situat pe strada Căpitan Grigore Ignat, din municipiul Bârlad.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au stabilit că, la data de 28 ianuarie 2025, ora 19.00, bărbatul cercetat, aflat într-un spațiu comercial, ar fi sustras o sumă de bani, din buzunarul unei persoane vătămate.

La data de 12 martie 2025, ca urmare a administrării probatoriului, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a dispus față de acesta măsura controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii bârlădeni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbatului.

Sfaturile oferite de polițiștii vasluieni pentru a nu deveni victimele infractorilor:

  • Nu purtaţi portofelul în buzunarul de la spate al pantalonilor!
  • Nu purtaţi bani sau valori în buzunarele laterale ale hainelor, paltoanelor sau gecilor, acestea fiind locurile cele mai vulnerabile şi mai des vizate de hoţi!
  • Păstraţi portofelul şi banii în buzunarul interior şi asiguraţi-l cu nasturi sau fermoar! Un buzunar bine asigurat descurajează hotii;
  • Nu luați asupra dumneavoastră sume mari de bani ci doar necesarul pentru cumpărăturile planificate în acea zi!
  • Nu vă lăsați atrași în locuri dosnice pentru a cumpăra ceva, oricât de avantajos vi s-ar părea!
  • Fiți alerți când vă urcați în mijloacele de transport în comun aglomerate!
  • Țineți bagajele în brațe, în nici un caz spre culoar sau spre vecinul de scaun!
  • Nu vă înghesuiți și nu permiteți să fiți înghesuit, atragând atenția cu voce tare!

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.