După fostul deptat Irinel Stativă, numit recent vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, un alt vasluian a fost desemnat să conducă o importantă agenție guvernamentală. Este vorba de Andrei Alexandru, care, zilele trecute, a fost numit președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, cu rang de secretar de stat, în Ministerul Educației și Cercetării.

Fost secretar de stat în Ministerul Cercetării și Digitalizării, vasluianul Andrei Alexandru a fost numit, zilele trecute, președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare, cu rang de secretar de stat, în Ministerul Educației și Cercetării. Decizia prim-ministrului Guvernului a fost deja publicată în Monitorul Oficial al României, iar de luni Andrei Alexandru își va lua în primire postul. „Le mulțumesc pentru încrederea acordată domnului Prim Ministru al României, Marcel Ciolacu, și domnului Ministru al Cercetării, Daniel David, care m-a nominalizat pentru această poziție. (…) Le promit tuturor ca în noul mandat să nu îi dezamăgesc pe cei care m-au susținut și le promit tuturor că vor încerca să mă pun în slujba mediului academic”, a declarat Andrei Alexandru, după numirea sa în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare.
După ce a absolvit cu media generală 10.00, şef de promoție al Facultății de Matematică a Universității „Al. I. Cuza” din Iași promoția 2008, având și un doctorat în informatică obținut la Academia Română, Andrei Alexandru este, din 2021, cercetător științific gradul II în cadrul Academiei Române, Institutul de Informatică Teoretică, și membru al Consiliului de Administrație al Agenției Spațiale Române. Are mai multe cărți publicate, și articole apărute în cele mai prestigioase reviste de specialitate.
A fost, o scurtă perioadă (2020 – 2022), consilier local al municipiului Vaslui, după care a fost numit secretar de stat la Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, funcție pe care a ocupat-o timp de trei ani, până la numirea sa ca președinte al Autorității Naționale pentru Cercetare. Activitatea sa ca și coordonator al activității de cercetare, dezvoltare și inovare la Ministerul Cercetării, timp în care s-a reușit, după 20 de ani, rescrierea cadrului normativ aferent cercetării și dezvoltării tehnologice în acord cu bunele practici internaționale, atingerea tuturor jaloanelor și țintelor și lansarea tuturor investițiilor din PNRR Componenta 9, deblocarea a câtorva zeci de miliarde de lei aferenți politicii de coeziune pentru România prin programele POCIDIF, POR, POS, dar și obținea avizului formal pentru integrarea în OCDE pe portofoliul politicilor digitale, a fost, iată, recunoscută, prin numirea sa în fruntea Autorității Naționale pentru Cercetare.