În anul 2024, prin activităţile specifice desfăşurate, Inspectoratul de Poliţie Judeţean VASLUI a urmărit îndeplinirea obiectivelor generale instituționale, respectiv menținerea climatului de ordine și siguranță publică, precum și prevenirea și combaterea tuturor formelor de criminalitate și asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale, financiare şi informaţionale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române.

Obiectivul principal avut în vedere a fost CREȘTEREA GRADULUI DE SIGURANŢĂ A CETĂŢEANULUI.
Astfel, au fost desfăşurate activităţi deosebit de importante pentru realizarea misiunilor specifice din competenţa Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, în colaborare cu celelalte instituții ale statului, fiind executate acțiuni cu efective mărite, în funcție de punctele de interes identificate sau rezultatele din analizele tactice.
În acest context, în activitățile circumscrise asigurării climatului de ordine publică, în anul 2024, la nivelul județului Vaslui, au fost angrenate, zilnic, în medie, 139 de efective în cadrul dispozitivului de menținere a ordinii și liniștii publice. În aceste condiții, infracționalitatea stradală sesizată a scăzut cu 12.92% (față de anul 2023).
Activităţile desfăşurate pentru deservirea comunităţii
În anul 2024, poliţiştii din județul Vaslui au desfăşurat 1.681 de acţiuni, 27.986 de controale și 9 razii. În cadrul acestor activităţi au fost constatate 433 de infracţiuni, au fost aplicate 34.859 de sancţiuni contravenţionale şi au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare de 767.000 de lei. De asemenea, au fost identificate 51 de persoane, urmărite în temeiul legii.
În perioada analizată au fost gestionate 44.450 de apeluri primite prin S.N.U.A.U. 112, o medie lunară de 3.704 de apeluri și o medie zilnică de 121 de apeluri, fiind realizate 15.754 de intervenţii la evenimentele sesizate.
Cele mai multe apeluri au fost primite din mediul rural, în procent de 66,32%. Cel mai mare număr de apeluri a fost înregistrat în lunile iulie (4.415 de apeluri) și august (4.699 de apeluri).
În cursul anului analizat au fost depuse 3.772 de petiții, înregistrându-se astfel o creștere de aproximativ 15%. Din total, 2% au fost redirecţionate, pentru competentă soluționare, către alte instituţii/autorități publice.
Activităţile desfăşurate şi rezultate obţinute
În anul 2024, la nivelul judeţului Vaslui au fost sesizate 11.809 infracţiuni, în scădere cu 1.049 de fapte faţă de anul 2023 (-8,15%).
Dintre acestea, 719 sunt de natură economico-financiară, 7.854 de natură judiciară, iar 3.236 de altă natură. Din numărul infracţiunilor de natură judiciară, 36,28% sunt infracţiuni de lovire sau alte violenţe, iar 13,08% sunt infracţiuni de ameninţare.
Constatăm scăderi semnificative în ceea ce privește numărul infracțiunilor de loviri sau alte violențe (-13,32%), din sfera violenței domestice (-20,12%) și furt (-18,80%).
De asemenea, s-au înregistrat scăderi faţă de anul precedent la: amenințare, tâlhărie, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice.
Criminalitatea stradală
La nivelul I.P.J. Vaslui, în anul 2024 au fost înregistrate 1.563 de sesizări de infracţiuni stradale (-12,24%).
Din numărul total al infracţiunilor sesizate, 868 au fost în mediul urban (55,53%), iar 695 în mediul rural, 34 dintre aceste infracțiuni stradale fiind constatate în flagrant delict.
Criminalitatea în mediul rural
În anul 2024, criminalitatea sesizată în mediul rural a cunoscut o scădere semnificativă, cu 738 de fapte faţă de anul anterior (-10,64%).
Se constată scăderi în cazul infracțiunilor de: furt (-21,99%), furt din locuințe (-9,37%), furt din auto (-17,24%), furt de animale (-28,37%), loviri sau alte violențe (-16,17%), amenințare (-14,45%), tâlhărie (-36,84%).
În ceea ce privește infracţiunile din domeniul violenței domestice, acestea au scăzut cu -20,54%.
Resursele umane
La finalul anului 2024, urmare a dinamicii de personal, gradul de ocupare a statului de organizare a fost de 73,86%. În perioada analizată au fost încadrați 98 de poliţişti (11 ofiţeri, 87 agenţi) și au fost încheiate raporturile de serviciu cu 59 de cadre.
Pregătire profesională
În anul 2024 au fost organizate activități de instruire a polițiștilor, pentru dezvoltarea abilităților de tragere, educație fizică și autoapărare, conducere defensivă și în regim prioritar, precum și tactică polițienească.
Totodată, au fost organizate ședințe de tragere, sesiuni de pregătire pe linia de instrucția tragerii, activități de instruire pe linie de pregătire tactică a polițiștilor și au fost derulate activități de instruire a polițiștilor, în special a celor din segmentul stradal, în domeniul acordării primului-ajutor, instruiri asigurate de către formatori din cadrul I.S.U.J. Vaslui.
A fost coordonată și sprijinită participarea la cursuri pentru polițiști, activități specifice tutelei profesionale și activități de pregătire, destinate studenților și elevilor din unitățile de învățământ.
Resursele logistice
Au fost efectuate lucrări de întreţinere şi reparaţii în antrepriză şi regie proprie pentru 6 sedii de unități și s-au decontat lucrări de reparație la 4 imobile în valoare de 378.000 de lei.
Accesarea fondurilor externe nerambursabile
La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, care a avut calitatea de lider de proiect, au fost finalizate, în anul 2024, două proiecte, și anume:
- „Traficul de arme și muniții în Europa de Sud-Est” („Weapons and ammunition trafficking in SEE”), cu o valoare totală de 46.749 de euro (pentru dezvoltarea și eficientizarea oportunităților de cooperare dintre statele membre UE și Republica Moldova, în scopul combaterii traficului ilicit de arme și muniții). Au fost achiziționate un detector de metale performant, cu scanner 3d, o cameră termală monoculară, o cameră termală cu senzor rezoluție 32×240 și 6 lanterne frontale pentru specialiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.
- „Combaterea traficului de arme și muniții în regiunea Europei de Sud-Est” (”Combating illicit trafficking on firearms and ammunition in the South-Eastern Europe region”) cu o valoare totală de 58.231 de euro (pentru îmbunătățirea procesului privind schimbul de informații indispensabil în cadrul investigațiilor infracțiunilor pe domeniul traficului armelor de foc). Echipamentul care a intrat în dotarea Serviciului Criminalistic a fost un sistem de determinare și înregistrare automată a unor caracteristici balistice ale armelor și munițiilor (kit balistic cronograf).
Prevenirea criminalității
Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii a iniţiat şi coordonat activități de pregătire antiinfracţională ce au vizat categoriile cu un grad ridicat de risc de victimizare (minori, tineri, femei şi bătrâni), cooperând cu structurile M.A.I. din județul Vaslui, unităţile de învăţământ, autorităţile publice locale, organisme de protecţie a copilului şi mass-media.
Au fost elaborate, inițiate și implementate 3 programe locale de prevenire a criminalității și 480 de activități pe linia informării antiinfracționale și antivictimale pentru toate tipurile de infracțiuni abordate, 256 dintre acestea au fost derulate în colaborare cu unități de învățământ și ocrotire, principalii beneficiari fiind elevii, profesorii și părinții, numărul total al beneficiarilor din activitățile de prevenire este de peste 19.400 de persoane.
În cadrul programelor, proiectelor și campaniilor desfășurate, polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au beneficiat de sprijinul a 130 de parteneri (instituții publice locale, ONG-uri, parteneri privați, etc).
Siguranța în școli
Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități specifice, conform Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, în anii școlari 2023-2024 și 2024-2025.
Scopul urmărit a fost asigurarea unui mediu sigur, primitor și de susținere pentru toți membrii comunității școlare la nivelul unităților de învățământ, prin implementarea unui sistem complex și unitar de măsuri de prevenire, răspuns și combatere a violenței în unitățile de învățământ preuniversitar.
În acest sens, au fost derulate 615 de activități, la care au participat 17.730 de elevi și cadre didactice, fiind organizate 163 de întâlniri cu conducerea unităților de învățământ.
În anul 2024 a fost înregistrată o scădere accentuată, de 10% a faptelor de natură penală în incinta sau în zona unităților de învățământ. Ponderea cea mai însemnată (48,14%) o reprezintă infracţiunile de lovire sau alte violențe.
De menționat că cele mai multe fapte penale s-au înregistrat în interiorul unităților de învățîmânt, nu în zona stradală.
Siguranţa rutieră
În ciuda faptului că au fost desfășurate mai multe acțiuni preventive (+25,44 %), pe arterele rutiere ale judeţului Vaslui s-au înregistrat 532 de accidente de circulație (+1.14%), dintre care 106 accidente grave (+3.92%), soldate cu 30 de persoane decedate (-6.25%) și 92 de persoane rănite grav (+4.54%).
Principalele cauze ale producerii accidentelor grave în perioada analizată au fost: abaterile comise de pietoni (28,26%), abaterile privind nerespectarea regimului legal de viteză (neadaptare) (22,82%), abaterile comise de bicicliști (16,30%), depășirea neregulamentară (5,43%) și abaterile comise de conducătorii de atelaje sau animale (5,43%).
În cadrul celor 424 de acţiuni şi a activităţilor zilnice din teren, desfăşurate pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente și pentru menținerea unui climat de disciplină în rândul participanţilor la trafic, polițiștii au aplicat 30.673 de sancţiuni contravenționale.
De asemenea, polițiștii au reţinut, în vederea suspendării dreptului de a conduce vehicule, 3.614 permise de conducere și 1.251 certificate de înmatriculare.
Au fost constatate 371 de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice, cele mai multe fiind cele de conducerea sub influența băuturilor alcoolice (140) și de conducerea unui autovehicul fără permis (99).
Violența în familie
Din analiza datelor statistice privind infracțiunile sesizate în anul 2024, numărul faptelor de violență domestică a scăzut semnificativ faţă de anul 2023, cu 20,09%. Cele mai multe sunt infracţiuni au fost cele de lovire sau alte violenţe (64%) și amenințare (11,59%). Cele mai multe infracțiuni din sfera violenţei domestice au fost sesizate în mediul rural (64,93%).
După locul comiterii faptei, 81.80% dintre infracțiunile înregistrate au fost comise la domiciliu, iar diferența de 18.20% reprezintă faptele penale comise în spațiul public sau alte spații.
În perioada analizată au fost emise 427 de ordine de protecție (399 la solicitarea victimei, 24 la solicitarea procurorului și 4 la solicitarea altor instituții abilitate).
În anul 2024, la nivelul județului Vaslui, au fost emise 425 de ordine de protecție provizorii (174 în mediul urban și 251 în mediul rural), într-o accentuată scădere (-12,01%) față de anul 2023.
Dintre acestea, 388 au fost confirmate de către procuror (162 în mediul urban și 226 în mediul rural), iar 179 au fost transformate în ordine de protecție (56 în mediul urban și 123 în mediul rural).
Monitorizare electronică
Începând cu data de 1 ianuarie 2024, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit operațional la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, sens în care au fost desfășurate următoarele activități principale:
- au fost montate dispozitive electronice de monitorizare la 59 de agresori;
7 agresori au refuzat montarea dispozitivului de monitorizare, fapt pentru au fost întocmite dosare de cercetare penală aferente pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a măsurilor dipuse în ordinul de protecție sau ordinul de protecție provizorie;
- au fost constatate 101 infracțiuni specifice, respectiv de încălcarea ordinului de protecție sau a ordinului de protecție provizorie și distrugere a echipamentelor electronice;
- urmare a activităților de cercetare penală efectuate, au fost dispuse 4 măsuri preventive, respectiv 2 rețineri și 2 arestări preventive.
Criminalitatea contra patrimoniului
La nivelul I.P.J. Vaslui, în perioada analizată au fost sesizate 4.268 de infracțiuni contra patrimoniului, o scădere semnificativă (-8,96%) față de anul precedent. Dintre acestea, 2.159 (51.24%) sunt infracţiunile de furt, în scădere cu (-18,80%).
Totodată, se observă scăderi și în cazul infracțiunilor de furt din locuințe, furt din societăți comerciale, furt din curți, anexe gospodărești, furt din buzunare, poșete, genți, furt de animale, furt din autovehicule și furt de auto.
Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase
Au fost sesizate 100 de infracţiuni specifice regimului arme, explozivi și substanțe periculoase. În cadrul celor 68 de acţiuni desfăşurate, poliţiştii au pus în aplicare 34 de mandate de percheziție domiciliară și au fost efectuate 239 de controale.
În perioada analizată, au fost sesizate 15 infracțiuni la regimul substanțelor chimice periculoase și deșeurilor periculoase, conform prevederilor O.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor și O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului și au fost executate 20 de acțiuni pe linie de substanțe chimice periculoase și deșeuri periculoase, în urma cărora au fost ridicate ori indisponibilizate, în vederea confiscării, 285.314 kilograme de substanțe chimice periculoase, 10.000 de litri de substanțe chimice periculoase, 1.697 de kilograme de deșeuri periculoase și 3.472 de litri de deșeuri periculoase.
Au fost ridicate, în vederea confiscării, 53 de arme (33 letale şi 20 neletale), 1.023 de elemente de muniție, 1.990 de kilograme de articole pirotehnice, un proiectil de tip grenadă, 135 de kilograme de carne de vânat şi au fost indisponibilizate două autovehicule.
Totodată, au fost aplicate 44 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 25.500 de lei.
Criminalitatea economico – financiară
În anul 2024, poliţiştii au desfăşurat 59 de acţiuni, în cadrul cărora au fost efectuate 1.624 de controale, fiind constatată săvârșirea a 132 de infracţiuni. Au fost aplicate 848 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.553.400 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 441.000 de lei, a căror provenienţă nu a putut fi dovedită sau care au fost ridicate, în vederea confiscării speciale, în dosarele penale instrumentate.
În ceea ce priveşte infracţiunile economico-financiare sesizate, constatăm o creștere cu +28,85% a numărului de infracțiuni sesizate în perioada analizată.
Urmărirea şi supravegherea judiciară
În anul 2024, poliţiştii din județul Vaslui au supravegheat judiciar 528 de persoane, dintre care 439 aflate sub control judiciar şi 89 arestate la domiciliu.
Ca urmare a celor 51 de acțiuni executate, s-a constatat că 9 persoane au încălcat obligațiile impuse de organele judiciare sau de către instanțele judecătorești, astfel că, în cazul acestora, s-a dispus înlocuirea măsurilor inițiale cu măsura arestării preventive.
În cazul a 3 inculpați s-a preschimbat măsura arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive, din același motiv.
Polițiștii vasluieni au pus în executare 227 de mandate şi sentinţe, cele mai multe reprezentând mandate de executare a pedepsei cu închisoarea (149) și mandate europene de arestare (54).
Protecția animalelor
Activitățile desfășurate de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Vaslui au urmărit prevenirea și combaterea faptelor de natură penală sau contravențională care au ca obiect animalele aflate într-o situație de pericol (emiterea ordinului de plasare a animalului în adăpost), verificarea condițiilor de bunăstare a animalelor, respectarea regimului de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, verificarea adăposturilor publice și private privind capturarea, transportul și adăpostirea câinilor fără stăpân.
Polițiștii structurii au organizat acțiuni, fiind efectuate controale în adăposturile de animale și la deținătorii de câini periculoși/agresivi, dar au fost verificate și 86 de unități administrativ teritoriale.
Au fost efectuate cercetări în 190 de dosare penale și au fost aplicate 591 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 990.500 de lei, cele mai multe în baza prevederilor O.U.G. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.
Au fost emise 10 ordine de introducere în adăpost a animalelor aflate în pericol.
Criminalitatea în domeniul silvic și piscicol
În anul 2024 au fost sesizate 180 de infracţiuni la regimul silvic și au fost organizate 85 de acțiuni pe linia provenienţei, depozitării, comercializării și a legalităţii transportului de material lemnos. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 198 de sancțiuni contravenționale prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea contravențiilor silvice, în valoare de 353.190 de lei și au fost confiscați 425,57 m3 de material lemnos în valoare de 305.660 de lei.
În anul 2024 au fost sesizate 8 infracţiuni la O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul si acvacultura.
Polițiștii au desfășurat activități în baza a 27 de planuri de acțiune în domeniul piscicol, pe cursurile de apă – habitate piscicole naturale și pe căile de comunicaţie în vederea combaterii transportului și comertului ilegal de pește.
Criminalistică
În anul 2024, polițiștii criminaliști au efectuat 2.472 de cercetări la faţa locului şi au participat la 1.117 percheziţii, reconstituiri, experimente judiciare și alte activități. S-au ridicat de la faţa locului 9.943 de urme şi mijloace materiale de probă.
În urma verificărilor, precum și prin celelalte mijloace criminalistice, au fost identificate 207 persoane cercetate pentru săvârșirea unor infracţiuni. Totodată, au fost efectuate 118 expertize şi constatări criminalistice, cu examinarea a 1.023 de urme și mijloace materiale de probă.
Cazierul judiciar
La nivelul unității noastre, în cursul anului 2024, au fost eliberate 37.680 de certificate de cazier judiciar, 4.602 de copii de cazier judiciar și 2.869 de extrase.
Totodată au fost eliberate 6.656 de certificate de integritate comportamentală (Registrul agresorilor sexuali).
Acțiuni speciale
Serviciul pentru Acțiuni Speciale a participat la 362 de misiuni de întărire a dispozitivului de siguranță publică, în municipiile și orașele din județ și a asigurat sprijin la efectuarea a 96 de percheziții domiciliare.
Totodată, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au derulat 35 de misiuni de menținere a ordinii publice sau punerea în aplicare de mandate, escorte, razii, negocieri, însoțiri de transporturi speciale, etc.
Cooperarea interinstituțională
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui a continuat colaborarea cu partenerii tradiţionali în domeniul combaterii infracţionalităţii, şi anume cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne din judeţ, împreună cu care au fost organizate şi executate acţiuni şi controale.
S-a colaborat eficient cu unitățile de parchet, fapt ce a contribuit la creşterea calităţii şi operativităţii activităţii de cercetare penală.
Obiective şi priorităţi pentru anul 2025
Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui va continua şi în perioada următoare acțiunile pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, protejarea vieții, integrității corporale și a patrimoniului acestora.
Pentru anul 2025 rămân o prioritate, asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, protejarea vieții cetățenilor, siguranța rutieră, precum și legalitatea mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, precum şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii pe raza de competenţă şi destructurarea grupărilor infracţionale.
INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEȚEAN VASLUI




































Felicitări Instanțelor Din România: Curtea Constituțională A României – București, Înalta Curte De Casație Și Justiție – București, Curtea De Apel – București, Biroul Electoral Central – București, Dar Și Instanței Din Franța ” CEDO – Curtea Europeană A Drepturilor Omului, Prescurtat ECHR, Locația Strasbourg, Pentru Că: Au Salvat Democrația României.
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.