Primăria municipiului Bârlad a reușit să obțină o importantă finanțare, aproape 35 de milioane de euro (173,53 milioane de lei), pentru reabilitarea și restaurarea corpurilor A, B și C ale Liceului Teoretic „Mihai Eminescu”. Finanțarea vine de la Ministerul Lucrărilor Publice și Administrației, prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, clădirile, cu o vechime de aproape 80 de ani, urmând a fi nu doar reabilitate termic și modernizate, dar și consolidate conform cerințelor unui monument istoric.

Între anii 1957 – 1959, la Bârlad s-a construit ceea ce ar fi trebuit să fie un liceu militar, ulterior, acesta fiind făcut transferul de la Ministerul Forţelor Armate la Ministerul Învăţământului, care a decis înfiinţarea unui Complex Școlar, în care să fie instruiţi aproape toţi elevii din oraş. Acolo au ajuns să învețe elevii din trei licee bârlădene (Liceul „Gh. Roşca-Codreanu”, Liceul de fete, Liceul Pedagogic) şi şase şcoli generale în noua instituţie de învăţământ numită „Complexul Şcolar Bârlad”. Ulterior, respectivul complex a fost redenumit Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
Clădirea a fost proiectată și construită după modelul liceului militar din Câmpulung Moldovenesc, fiind compusă din trei corpuri pentru săli de clasă și câte un corp pentru cantină și internat. Din păcate, clădirea, declarată monument istoric, a început să-și arate vârsta, toate cele 3 corpuri având neapărată nevoie de consolidare și reabilitare.
Primăria municipiului Bârlad a încercat să acceseze fonduri nerambursabile, inițial prin prin Programele Operaționale Regionale, apoi, Planul Național de Redresare și Reziliență, însă liceul, fiind cu profil teoretic, fie nu se încadra în condițiile de finanțare, fie se puteau accesa fonduri doar pentru reabilitare termică, nu și consolidare. „Șansa a apărut în 2022, odată cu Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, așa încât în ianuarie 2023 am demarat procedurile pentru documentația necesară obținerii finanțării. Pe 26 februarie, am fost la București, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, unde am semnat contractul de finanțare. Asta înseamnă că putem demara imediat formalitățile pentru licitația de proiectare și execuție, așa încât, în a doua parte a anului să începem lucrările”, a explicat primarul Dumitru Boroș, după semnarea contractului de finanțare. Este cea mai mare finanțare accesată vreodată la Bârlad, mai mare chiar decât finanțarea pentru șoseaua de centură: pentru proiectul “Reabilitare și restaurare Liceu M. Eminescu Corp C1, C2, C3” fiind alocată de la Ministerul Dezvoltării, suma de 173.577.520 lei, respectiv aproape 35 milioane euro.
Trebuie menționat că Primăria municipiului Bârlad mai are depuse, tot în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicatderulat prin Ministerul dezvoltării, alte două cereri de finanțare, una pentru reabilitarea, restaurarea și consolidarea clădirii Palatului Cultural, și o a doua, pentru reabilitarea și restaurarea Casei Juvara, sediul secundar al primăriei. Ambele cereri se află pe lista sinteză a obiectivelor de investiții pentru subprogramulrespectiv, listă aprobată prin ordin de ministru, în acest an.

































