Anual, de la bugetul local al municipiului Vaslui se cheltuie milioane de lei pentru curățenia orașului. Uneori însă, eforturile lucrătorilor SC Goscom SA, societatea municipalității care se ocupă de curățenia orașului, pot fi zadarnice, fără implicarea tuturor cetățenilor. Goscom SA face un apel către cetățeni: „Dragi vasluieni, hai să avem un oraș mai curat!”, postând și câteva reguli simple, pentru păstrarea curățeniei străzilor, aleilor și parcurilor.

„Știm că tuturor ne place să trăim într-un oraș curat, unde să ne plimbăm fără să ne enervăm din cauza gunoaielor aruncate aiurea. Curățenia nu e doar treaba celor care strâng, ci și a noastră, a tuturor. Hai să fim un exemplu bun!”, explică conducerea Goscom SA Vaslui, într-un apel postat pe pagina de socializare a instituției, prin care se recomandă câteva reguli de conviețuire civilizată, reguli ce trebuie respectate de fiecare vasluian.
„Ce putem face fiecare dintre noi:
Aruncăm gunoiul în coșuri, nu pe jos – e la doi pași distanță!
Dacă avem un animal de companie, strângem după el – respectul începe de la gesturi mici.
Păstrăm parcurile și străzile curate – nu lăsăm ambalaje, PET-uri sau resturi pe unde ne-am relaxat.
Dacă vedem un coș plin, căutăm altul – să nu lăsăm mizeria pe lângă.
Ce e bine să evităm:
Să aruncăm chiștoacele pe stradă – orașul nu e scrumieră!
Să lăsăm gunoi lângă tomberoane – nu vrea nimeni o priveliște urâtă la fiecare colț de bloc.
Să abandonăm mobilier vechi sau electrocasnice pe trotuar – există soluții pentru colectare, haideți să le folosim!”.
„Vasluiul e casa noastră! Hai să o păstrăm frumoasă, cu gesturi simple și respect unii față de alții. Mulțumim celor care deja fac asta!”, se arată în apelul Goscom SA Vaslui.
Conducerea instituției solicită, totodată, implicarea cetățenilor și în ceea ce privește semnalarea eventualelor probleme: „Noi lucrăm în fiecare zi pentru a menține străzile, aleile, trotuarele și spațiile publice curate, însă TU ești cel care vede cel mai bine ce se întâmplă în cartierul tău.
Ai văzut o problemă? Spune-ne imediat!
Coșuri de gunoi care necesită golire sau reparare?
Depozite ilegale de deșeuri?
Zone verzi care au nevoie de curățenie?
Trotuare, străzi sau parcări care necesită atenție?
Cum ne poți anunța: Telefon 0235.314.070, pe Whatsapp: +40727882666, pe www.goscom-vaslui.ro, sau mesaj direct pe pagina oficială de Facebook: Goscom Vaslui”.


































