Succes al deputatei Raisa Enachi în beneficiul copiilor vasluieni

La discuțiile din Parlamentul României cu privire la adoptarea Bugetului de stat pentru anul 2025, deputata Raisa Enachi a depus mai multe amendamente pentru alocarea de fonduri pentru școli și alte așezăminte culturale din județ. Argumentele deputatei vasluiene au fost convingătoare și, deși de obicei amendamentele opoziției erau respinse, acestea au fost acceptate. Astfel, Palatul Copiilor din Vaslui, 5 școli gimnaziale din mediul rural și un cămin cultural vor primi fonduri pentru reabilitare și modernizare.

Bugetul României din acest an este unul auster, astfel că primarii vor avea la dispoziție mult mai puțini bani ca în anii trecuți, pentru lucrări de întreținere, reparații sau modernizare ale instituțiilor de învățământ ori culturale din comunele lor. Totuși, parlamentarii au putut cere, prin amendamente cu ocazia discuțiilor privind Legea Bugetului, alocarea de fonduri pentru diverse obiective din județele lor sau din altă parte.

Deputata Raisa Enachi s-a gândit la educația copiilor din județul Vaslui, în special a celor din mediul rural, așa că a depus mai multe amendamente prin care solicita acordarea de fonduri pentru reabilitarea și modernizarea unor școli și alte așezăminte culturale vasluiene. Bine fundamentate, amendamentele deputatei Raisa Enachi au fost acceptate chiar și de parlamentarii din alte partide, inclusiv din cele aflate la guvernare.

Astfel, a fost aprobată alocarea către bugetele locale ale primăriilor fonduri pentru reabilitarea și modernizarea școlilor gimnaziale „Grigore T. Popa” din Dănești și „Spiru Haret” din Viișoara, a școlior primare din satele Lupești, comuna Mălușteni, din Sasova, comuna Rebricea, Plopoasa, comuna Todirești, a căminului cultural din Costești, precum și a Palatului Copiilor din municipiul Vaslui.

„Prin obținerea finanțării pentru instituțiile de învățământ, m-am concentrat în primul rând pe binele copiilor vasluieni, lăsând politica în plan secund. Finanțarea va fi asigurată din sumele defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale în anul 2025”, a declarat deputata Raisa Enachi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.