Bazinul olimpic și noua Bază sportivă din Vaslui, proiecte pe cale de înfăptuire

Compania Națională de Investiții (CNI) a primit și în acest an fonduri de la bugetul de stat pentru continuarea lucrărilor la obiectivele începute în municipiul Vaslui: Bazinul olimpic, noua Bază sportivă și Creșa din suburbia Gura Bustei. Mai mult, primarul Lucian Braniște a primit asigurări din partea conducerii CNI că cele trei obiective vor fi finalizate la timp, iar anul viitor, bazinul de înot ar putea găzdui competiții naționale și internaționale.

Adoptarea Bugetului de stat pentru anul 2025 a adus vești bune și pentru vasluieni, în sensul asigurării finanțării necesare continuării mai multor proiecte aflate în portofoliul Ministerului Transportului, prin CNAIR, respectiv construcția Variantei ocolitoare a municipiului Vaslui și a celor derulate de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții. În ultimul caz, este vorba de viitorul Bazin olimpic de înot și Baza sportivă de pe strada Hușului, precum și de Creșa din suburbia Gura Bustei, de pe strada Ștefan Ciubotărașu. Nu doar că fondurile necesare au fost alocate de la bugetul de stat, dar, mai mult, primarul Lucian Braniște a primit asigurări din partea conducerii companiei privind deblocarea acestor proiecte majore și continuarea lucrărilor și, cel puțin în cazul Bazinului olimpic, includerea pe lista de priorități pe acest an în vederea finalizării la termenul prevăzut.

Proiectul noului bazin a demarat în ianuarie 2022, când Guvernul României adopta o Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici, fiind alocată și suma necesară, circa 95,5 milioane lei, din bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, minister care, prin Compania Națională de Investiții, se ocupă de implementarea proiectului. A durat mai bine de doi ani până la finalizarea documentațiilor și organizarea licitațiilor pentru desemnarea executantului, pentru ca, în vara anului trecut, să demareze efectiv lucrările, după ce municipalitatea a predat constructorului amplasamentul necesar construcției. Bazinul este construit pe un teren în suprafață de 10.311 mp, clădirea în sine urmând a avea suprafață construită de 5.105,04 mp. La parterul clădirii ce urmează a fi ridicată vor fi, pe lângă cabinet antidoping, săli de fitness, saune, vestiare, birouri grupuri sanitare și dușuri, nu mai puțin de 3 bazine, unul olimpic, cu dimensiuni ce vor permite organizarea de competiții sportive, unul de antrenament și un bazin pentru copii, în timp ce la etaj vor fi amplasate tribunele. Clădirea va fi construită pe un regim de înălţime S+P+M (subsol + parter + mezanin) iar în timpul competiţiilor sportive, în clădire se vor putea afla simultan 1.127 de persoane: 100 înotători, 10 persoane cu funcţii auxiliare (salvamari, personal terapii), 989 de persoane în tribuna fixă, 15 persoane în tribuna oficială şi 13 angajaţi. De asemenea, a fost prevăzut un sistem de 126 de panouri solare cu câte 30 de tuburi vidate montate pe o structură metalică în parcare, pentru producerea de energie din surse regenerabile pentru consumul propriu al clădirii. Complexul bazinului olimpic va mai cuprinde la exterior spații verzi, alei pietonale și de acces auto, precum și o parcare de 70 de locuri, între care 3 locuri pentru autocare și 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Obiectivul de investiții a fost proiectat ținând cont de cerințele Federației Internaționale de Natație (FINA) (federația internațională recunoscută de Comitetul Olimpic Internațional pentru competiții sportive acvatice), astfel încât să poată fi acreditat pentru diverse competiții de profil, campionate naționale, europene, campionate mondiale și olimpiade. De asemenea, bazinul va fi deschis publicului larg, inclusiv pentru activitatea didactică de inițiere și învățare a înotului de către copii.

Ideea construcției noii Baze sportive de pe strada Hușului, lângă locul unde se desfășura Bâlciul anual datează încă din 2019, consilierii municipali vasluieni aprobând acest proiect și alocarea suprafeței necesare construcției unei „Baze Sportive Tip 1”, ca parte a subprogramului „Complexuri Sportive”, iar CNI primea alocarea necesară, peste 1,5 milioane lei, de la bugetul de stat. Doar că lucrurile au trenat, iar noul teren de fotbal cu dimensiunile omologate de UEFA si FRF, 105 m x 68 m, cu nocturnã și tribune pentru 500 de spectatori, și terenul multifuncțional cu dimensiuni de 40m x 20m, ce ar urma să găzduiască meciuri de minifotbal, handbal, baschet și tenis, sunt încă departe de finalizare. Asta pentru că Primăria Vaslui ar trebui să realizeze cu fonduri de la bugetul propriu, lucrările necesare pentru sistemul de drenaj al stadionului. Dotată cu clădire pentru vestiare și parcare pentru autovehicule și autocare, viitoarea bază sportiveă ar putea găzdui competiții sportive locale și naționale ori de mai mică anvergură, după finalizare.  

Cât privește Creșa de pe strada Ștefan Ciubotărașu, acest obiectiv în valoare de peste 9,2 milioane lei a fost cuprins în în Programul de Investiţii Publice al municipiului Vaslui încă din anul 2023. Cu o capacitate de 40 de copii și spații moderne pentru educația antepreșcolară, grădinița a fost considerată o investiție esențială pentru familiile tinere din suburbia Gura Bustei. Acest lucru s-ar putea schimba, CNI având asigurată prin PNRR alocarea financiară necesară, Primăria Vaslui urmând să asigure racordurile la utilități și accesele carosabile și pietonale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.