Bani de la stat pentru firmele din județ care dețin clădiri cu risc seismic ridicat

Firmele și PFA-urile care dețin imobile cu risc seismic ridicat vor putea solicita fonduri de la stat pentru consolidare și eficientizare energetică. Banii vor fi alocați inclusiv celor care dețin doar părți din astfel de clădiri.

Firmele sau PFA-urile din județul Vaslui care dețin spații în clădiri clasificate ca având un risc seismic ridicat, incluse în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, vor beneficia de fonduri pentru consolidare și eficientizare energetică. Valoarea ajutorului nerambursabil se ridică la maxim 300.000 de euro, conform unui ordin al Ministerului Dezvoltării publicat recent în Monitorul Oficial.

Odată cu oficializarea acestei scheme de minims, rămâne ca autoritățile să stabilească calendarul de înscriere pentru obținerea finanțării. Este vorba despre o schemă de minimis pentru întreprinderile care au spații în clădirile cu risc seismic ridicat incluse în programul respectiv (Legea 212/2022).

„Prezenta schemă are ca obiectiv sprijinirea întreprinderilor care dețin în proprietate spații cu altă destinație decât cea de locuință, care se află, de regulă, la parterul clădirilor de locuit sau distribuite pe mai multe niveluri, inclusiv mansardă sau pod mansardabil, sau în clădiri de interes și utilitate publică, care desfășoară activitate economică, prin finanțarea proiectării și execuției lucrărilor de consolidare la clădirile încadrate de către experți tehnici atestați în clasa de risc seismic RsI sau RsII prin raport de expertiză tehnică”, se arată în documentul inițiat de Ministerul Dezvoltării.

Prin implementarea acestei măsuri se dorește consolidarea clădirilor respective și, implicit, reducerea riscului seismic al acestora, prin creșterea nivelului de siguranță la cutremure, în conformitate cu cerințele privind creșterea eficienței energetice.

Valoarea finanțării nerambursabile va fi de maximum 300.000 euro per întreprindere, echivalent în lei. Suma trebuie să acopere integral valoarea costurilor eligibile pentru proiectarea și execuția lucrărilor de consolidare seismică și de creștere a eficienței energetice.

Cererile de finanțare și documentele justificative vor fi depuse la autoritățile locale (primării) pe raza cărora se află imobilele respective. Ulterior, documentațiile vor fi încărcate, de autoritățile locale, pe platforma digitală investiții.mdlpa.ro.

Beneficiarii acestor finanțări nu vor avea dreptul să înstrăineze spațiile consolidate pentru o perioadă de cel puțin zece ani după implementarea proiectelor.

1 COMENTARIU

  1. Și-n București (în special pe raza sectorului 1) sunt o mulțime de clădiri cu bulină roșie, pe care în 35 de ani NU le-a reabilitat nimeni, deși bani de la buget au mai fost alocați în acest scop. Am impresia că ăștia de prin administrații sunt bătuți în cap! Consolidarea unei clădiri nu doar că este destul de costisitoare din punct de vedere tehnic (plus că poate afecta structura originală a edificiului, indiferent de metoda modernă, inovatoare, aleasă de constructor), dar presupune sume mult mai mari decât cele destinate, sume pe care proprietarii sau chiriașii nu au posibilitate să le suporte, fapt ce conduce doar la jumătate de execuție, nicidecum la finalizarea ei. Apoi, mai sunt și alte etape care însoțesc consolidările: colaborarea cu specialiști în istoria arhitecturală, restaurarea elementelor decorative, expertiză în conservare și restaurare, tehnici de izolare termică etc. etc. Pe acestea cine le mai plătește?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.