Școala Gimnazială „Constantin Parfeni” a obținut două premii importante în cadrul Concursului naţional de de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”. La categoria 15-18 ani, David Ştefan Burac a obținut premiul I la ”Cronică, reportaj sportiv”, în vreme ce Premiul Special acordat unui elev care, pe lângă valoarea creaţiei artistice, este legitimat la un club sportiv a fost obținut de David Ştefan Burac.
Laureaţii concursului naţional de de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play”, ajuns la ediţia a 24-a, au fost premiaţi, vinerea trecută, de conducerea Comitetului Olimpic şi Sportiv Român în cadrul unei gale desfăşurate la Casa Olimpică din Capitală. Concursul dedicat elevilor este organizat anual de către COSR prin Academia Olimpică Română, cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi al Solidarităţii Olimpice, departament din cadrul Comitetului Internaţional Olimpic. Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat în cadrul galei că speră ca premianţii acestui concurs vor creşte cu alte valori decât cele care se promovează astăzi în jurnalismul sportiv. „Este un moment emoţionat pentru noi toţi pentru că acest proiect merge înainte şi creşte frumos. În fiecare an se bucură de o participare numeroasă, din ce am înţeles acum au fost pentru 300 de lucrări trimise de la copii. Asta înseamnă că acest domeniu, jurnalismul sportiv, are în continuare o foarte mare importanţă şi asta datorită părinţilor şi profesorilor. Ţinând cont de ceea ce văd şi citesc ceea ce se scrie despre sport în mass-media şi în mediul online din zilele noastre vin către copii şi elevi cu o şi mai mare forţă pentru a echilibra cumva acest domeniu. Lucrurile trebuie prezentate în felul în care ele se desfăşoară. Sportul este o lume frumoasă, sportul înseamnă educaţie şi fair-play. Aceste valori ar trebui să le vedem mult mai des promovate în mass-media şi online. Şi în felul acesta sunt absolut convins că lumea noastră va fi una mai bună şi copiii noştri vor creşte cu alte valori decât cele care se promovează în ziua de azi”, a afirmat el.
Secretarul general al COSR, George Boroi, a menţionat că acest concurs de literatură şi jurnalism vine ca o completare a tot ceea ce se întâmplă în mişcarea sportivă din România. „Evenimentul de astăzi este cu atât mai important cu cât se desfăşoară într-un an de referinţă pentru mişcarea olimpică din România. Se împlinesc 110 ani de olimpism în România, eveniment marcat cu o gală în care îi vom omagia pe toţi olimpicii români. Ne bucurăm că acest concurs de literatură şi jurnalism sportiv vine ca o completare a tot ceea ce se întâmplă în mişcarea sportivă din România. Felicitări tuturor câştigătorilor şi părinţilor lor”, a spus el.
Directoarea Academiei Olimpice Române, Simona Amânar, i-a felicitat pe premianţi, părinţi şi profesori: „Mulţumesc Comitetului Olimpic şi Sportiv Român pentru sprijinul acordat, juriului, precum şi tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestei Gale a Laureaţilor. Îi felicit pe copii, dar şi pe părinţii care sunt azi alături de noi, pentru munca depusă şi le urez mult succes în continuare. Sperăm să vă revedem şi la a 25-a ediţie a Concursului”.
Premianţii concursului naţional de de literatură şi jurnalism sportiv „Un condei numit fair-play” 2024 au fost:
Proză
Categoria 7-10 ani: premiul special – Patrick Lazăr (Palatul Copiilor „Adrian Băran” din Slatina)
Categoria 11-14 ani: premiul I – Bianca-Maria Nedelcu (Şcoala Gimnazială „Alexandru Depărăţeanu” din Roşiori de Vede), premiul II – Alexandru Nicoliţă (Colegiul Naţional „Silvania” din Zalău), premiul III – Briana Negrean (Şcoala Gimnazială „Gheorghe Lazăr” din Zalău)
Categoria 15-18 ani: premiul I – Andrei Mustafa (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova) şi George Alexandru Corbu (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), premiul II – Ancuţa Mihaela Săndulescu (Colegiul Naţional „Anastasescu” din Roşiori de Vede), premiul III – Raisa Elena Bunăiaşu (Colegiul Naţional „Carol I” din Craiova) şi Teodora Maria Velicu (Colegiul Naţional Pedagogic „Mircea Scarlat” din Alexandria)
Poezie
Categoria 11-14 ani: premiul I – Anya Maria Magda (Şcoala Gimnazială „Ioan Opriş” din Turda), premiul II – Iulia Elena Cernea (Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova), premiul III – Ana Argatu (Şcoala Gimnazială nr. 1 din Videle)
Categoria 15-18 ani: premiul I – Teodora Alexandra Diana Mihăilescu (Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” din Craiova), premiul II – Ema Diana Cojocaru (Colegiul Naţional „A.T.Laurian” din Botoşani), premiul III – Ana Theodora Stroescu (Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuşi” din Craiova)
Cronică, reportaj sportiv
Categoria 11-14 ani: premiul I – Karina Maria Dragomir (Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Craiova), premiul II – Nicholas Alexandru Partenie (Şcoala Gimnazială nr. 79 din Bucureşti), premiul III – Matei Tudor (Şcoala Gimnazială nr. 7 din Alexandria)
Categoria 15-18 ani: premiul I – David Ştefan Burac (Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui), premiul II – Bianca Maria Necolau (Colegiul Naţional „A.T.Laurian” din Botoşani), premiul III – Răzvan Andrei Aron (Liceul „Corneliu Medrea” din Zlatna).
Premiul Special acordat acordă unui elev care, pe lângă valoarea creaţiei artistice, este legitimat la un club sportiv – David Ştefan Burac (Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui).