Meteorologii au emis marți două avertizări care anunță vreme severă în România. O informare de vreme rea valabilă până sâmbătă seara anunță ploi și ninsori. Totodată, un cod galben de vânt puternic emis pentru miercuri vizează și județul Suceava și estimează rafale de până la 80 km/oră.

Informarea meteo va fi în vigoare de miercuri, ora 10, până sâmbătă la ora 20. Vor fi precipitații în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent. Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp. Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h. La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.
Administrația Națională de Meteorologie a instituit cod galben pentru miercuri, de la ora 10 la ora 20. Vântul va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h.
La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h.






































E iarnă, fraților, cum ați vrea să se manifeste? Ca-n Bora Bora? Poate într-o altă dimensiune! Aci, în Românica noastră, e frig de crapă pietrele și așa a fost dintotdeauna, până să intervină ăștia climatic. Vasile Alecsandri (pentru cine și-l mai amintește, dat fiind că mulți n-au habar cine-i Eminescu) pleca din țară în fiecare an, neputând tolera iernile extrem de geroase, cu zăpezi mari și temperaturi foarte scăzute. Citiți-i pe Gogol, Pușkin, Lermontov, Turgheniev, Tolstoi, Dostoievski, Cehov – în fond, cititul n-a omorât pe nimeni așa că n-aveți ce pierde! 🙂 – și mai ales pe Serghei Esenin care-și mărturisește dragostea față de anotimpul alb și care a sfârșit, din nefericire, omorât de CEKA (predecesoarea vestitului KGB) acuzat fiind de trădare: „Viforul neaua n-o mai răscolește, / Pe câmp o troică străină gonește. / În troică-i tinerețea mea depărtată./ Unde-i fericirea mea de-altădată?/Totu-i neted după viforul mare/ Chiar și nebuna troică în zare”.