29 de vasluieni înscriși la Concursul de Rezidențiat 2024 pentru absolvenții de medicină, medicină dentară și farmacie

Duminică, 17 noiembrie 2024, va avea loc examenul de rezidențiat în medicină, examen definitoriu pentru absolvenții facultăților de medicină, medicină dentară sau farmacie care doresc să profeseze în domeniu. Concurența este de 2,13 candidați pe loc și o competiție de 44 de candidați pentru fiecare post liber. La examen sunt înscriși și 29 de vasluieni, cei mai mulți urmând să susțină proba scrisă în cadrul IMF Iași. În județ, vor fi disponibile doar 2 posturi pentru rezidenți, ambele la Spitalul Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad.

Nu mai puțin de 10.575 de absolvenși ai facultăților de medicină, medicină dentară şi farmacie vor susține duminică, 17 noiembrie 2024, concursul de rezidențiat, concurs care reprezintă modalitatea de intrare la rezidențiat, formă de educație postuniversitară, cu durata între 3 și 7 ani în funcție de specializare.

Pentru rezidenții care vor lua examenul sunt pregătite 4.082 locuri în specialitatea medicină, 534 locuri vacante în specialitatea medicină dentară și 345 locuri în specialitatea farmacie. Concurența este de 2,13 candidați, pe fiecare dintre locurile puse la dispoziție în acest an de Ministerul Sănătății. Cât privește posturile disponibile pentru viitorii rezidenți în spitalele din țară, acestea sunt în număr de 237, din care doar două în județul Vaslui, respectiv un post în compartimentul cardiologie și unul la cel de medicină internă ale Spitalului Municipal „Elena Beldiman” din Bârlad. Competiția pe post a examenului de rezidențiat este mult mai mare decât cea de intrare la o facultate de medicină, respectiv nu mai puțin de 44 de candidați pentru un post.

La acest examen de rezidențiat vor participa și 29 de absolvenți de medicină vasluieni, din care 13 absolvenți de medicină, 8 absolvenți de medicină dentară și 5 absolvenți ai facultății de farmacie din cadrul Centrului universitar Iași, și câte un absolvent de la fiecare disciplină, de la Centrului universitar București

Examenul scris va avea loc duminică, 17 noiembrie 2024, de la ora 10:00, are o durată de patru ore și va acoperi trei domenii: medicină, medicină dentară și farmacie. Acesta va consta într-un test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identic în toate centrele universitare în care se organizează concursul. Candidații vor afla rezultatele pe loc, după finalizarea examenului, grilele fiind corectate electronic.

Pentru a alege un loc sau un post candidații trebuie să obțină un punctaj minim de 60% din punctajul maxim realizat la nivel național. Locurile și posturile disponibile în specialitate vor fi atribuite în ordinea punctajului obținut, în limita pozițiilor publicate în concurs, pe baza unei clasificări naționale pentru fiecare domeniu.

Specialitățile, numărul de locuri și posturi pentru rezidențiat sunt aprobate prin ordin al ministrului sănătății.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.