Transportul feroviar de călători dinspre Bârlad spre Galați, cu autocarul

Transferoviar Călători (T.F.C.), operatorul feroviar ce asigură transportul de călători pe ruta Bârlad – Târgu Bujor – Galați, a demarat operarea cu autocare de înlocuire de la Bârlad la Chiraftei și retur, cu transbordarea apoi a călătorilor în tren. Autocarele vor circula pe același orar și cu aceleași prețuri, ca trenurile ce operau pe respectiva distanță.

În următoarea perioadă, cei care doresc să circule cu trenul între Bârlad și Galați vor trebui ca, în primă fază, să apeleze la autocarele puse la dispoziție de compania privată de transport feroviar ce operează această rută, pentru a ajunge în stația Chiraftei, de unde se vor putea îmbarca apoi în tren pentru restul călătoriei.

Asta din cauza lucrărilor de reabilitare a infrastructurii feroviare din respective zonă, grav afectată de fenomenele meteo extreme din județul Galați, care au avut loc în luna septembrie 2024. Avariile majore au fost cauzate de ploi torențiale și inundații, care au compromis infrastructura feroviară, ducând la întreruperea circulației trenurilor pe această secție.

Pentru a restabili circulația trenurilor pe segmentul Galați – Chiraftei, gestionarul de infrastructură feroviară, compania Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă (TFIN), a demarat lucrările de reabilitare necesare. Acestea includ consolidarea terasamentelor și refacerea porțiunilor deteriorate ale căii ferate. Ulterior, începând cu data de 15 octombrie, s-a reluat circulația feroviară pe ruta Galați – Chiraftei și retur, conform graficului de circulație afișat pe pagina rutei.

În schimb, circulația trenurilor pe distanța Chiraftei – Bârlad este în continuare oprită, compania CFR asigurând de la începutul acestei luni operarea cu autocare de înlocuire între cele două stații și retur. „Acest fapt va facilita transportul în condiții optime și va asigura preluarea călătorilor trenurilor aflate în circulație pe ruta Galați – Chiraftei și retur. Autocarele vor circula pe un traseu adiacent, respectând programul afișat pe pagina rutei. Legitimațiile de călătorie achiziționate vor fi valabile pentru ambele mijloace de transport, atât auto, cât și feroviar, asigurând continuitatea călătoriei între punctele de plecare și destinație. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm că depunem toate eforturile necesare pentru a vă oferi confortul dorit.”, anunță Transferoviar Călători (T.F.C.), operatorul feroviar ce asigură transportul de călători pe ruta Bârlad – Târgu Bujor – Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.