După două victorii, CSM Vaslui pierde nemeritat, la limită, scor 28-29, confruntarea cu HC Buzău 2012, după o partidă cu multe răsturnări de situație. Formația vasluiană se află acum pe locul 7 în clasamentul Ligii Zimbrilor, cu 6 puncte.
CSM Vaslui ocupă locul 7 în clasamentul Ligii Zimbrilor, după o înfrângere nedreaptă, sâmbătă, în fața celor de la HC Buzău. În ciuda faptului că au fost conduşi la pauză, scor 11-13, jucătorii vasluieni n-au cedat şi au încercat să revină în a doua parte a partidei, împinşi de la spate de un public entuziast, care a umplut Sala Polivalentă. Elevii lui Gabriel Armanu şi Bogdan Pralea au fost foarte aproape să întoarcă soarta partidei, însă au cedat pe final cu scorul de 28 la 29 şi au suferit, astfel, prima înfrângere a sezonului.
Cu două minute înainte de final, cele două echipe se aflau la egalitate, iar la ultimul atac al gazdelor a fost fault clar la Szoke și aruncare de la 7 m, plus eliminare în tabăra buzoienilor cu 8 secunde înainte de fluierul final.
„Vă invităm să fiți alături de noi şi etapa viitoare, când vom înfrunta, tot acasă, CSU Suceava! Capul sus şi mult succes în continuare, băieți! Hai, CSM Vaslui!”, au transmis cei de la club pe pagina de socializare a CSM Vaslui.
CSM Vaslui: Adrian Țenghea, Danilo Mihaljevic – Robert Furak 2, Alexandru Ionescu, Andrei Popa, Marius Szoke 3, Răzvan Pavel 4, Nemania Vucicevic 1, Yuriy Pop, Silvian Amihăesi, Vlad Hușanu, Arnand Hamzic 2, Ciprian Aungurenci 2, Dominik Gal 3, Andrei Yashchanka 7, Florin Acatrinei 4.
Antrenori: Gabriel Armanu și Bogdan Pralea.