Peste 55 de mii de elevi vasluiani au început școala

A început un nou an școlar, 2024 – 2025, care va aduce câteva măsuri, între care notarea elevilor la purtare pentru fiecare modul, introducerea claselor de detenție pentru școlarii care disturbă orele precum și interdicția utilizării telefoanelor mobile pe durata orelor, dar și noutăți în desfășurarea și datele examenelor pentru absolvenții de liceu.

Noul an școlar 2024 – 2025, care a debutat luni, 9 septembrie 2024, și se va încheia pentru marea majoritate a elevilor pe 20 iunie, va avea aceeași structură ca anul trecut: 36 de săptămâni de cursuri, împărțite în cinci module, fiecare cu vacanțe între ele.

În total, în județul Vaslui, în acest an sunt așteptați la cursuri peste 55,2 mii de elevi, între care aproape trei mii de copii care vor merge pentru prima dată la școală, respectiv, în acest an, vor începe clasa pregătitoare. Lor li se adaugă peste 9 mii de preșcolari, copiii care vor merge, începând din 9 septembrie, la grădiniță.

În anul școlar 2024 – 2025, în mediul urban vor funcționa 58 de grădinițe, cu un total de 4346 de locuri, și 244 de grădinițe în mediul rural, cu un total de 4.958 de locuri. Alte 6 grădinițe, din localitățile Obârșeni – comuna Voinești, Ştefan cel Mare, Frasinu – comuna Poienești, Bogdănești – comuna Fălciu, Urdești – comuna Dodești, Urlați – comuna Dimitrie Cantemir, și Horoiata – comuna Bogdănești, toate din mediul rural, nu vor mai funcționa în acest an școlar.

Cât privește creșele, în județ funcționează doar 9 creșe, cu un total de 360 de locuri, destinate copiilor cu vârste până în 3 ani, între care patru creșe în Vaslui, două creșe în Bârlad și câte o creșă în Fedești, (comuna Şuletea), Puiești și Huși.

În total, în acest an în județ vor funcționa 612 unități de învățământ preuniversitar, între care 124 de unități sunt situate în mediul urban și 488 în mediul rural. În mediul urban funcționează 58 de grădinițe, 34 de școli gimnaziale, 18 licee și colegii, precum și 14 cluburi sportive și școli postliceale. În mediul rural, există 244 de grădinițe, 238 de școli gimnaziale și 6 licee și colegii.

În continuare, din păcate, vor fi și elevi, din comunele Banca, Epureni sau Dimitrie Cantemir, care vor învăța în spații împrovizate în alte clădiri, unele școli în proces de modernizare sau de construcție nefiind finalizate până la debutul acestui an școlar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.