Ministrul Agriculturii a decalat termenul limită de depunerea de înștiințări din partea fermierilor afectați de seceta din acest an. În cazul culturilor de primăvară, termenul de a fost decalat la 15 octombrie la 15 august 2024. Pentru a veni, totuși, în sprijinul fermierilor, în cadrul primăriilor se pot înființa mai multe comisii de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole. În cazul culturilor de toamnă, termenul limită până la care fermierii afectați de secetă pot depune înștiințări rămâne 1 august 2024.
Mai sunt doar câteva zile în care fermierii a căror culturi au fost afectate de seceta pedologică din acest an pot depune, la primăria pe a cărei rază se află terenul/terenurile, notificări în acest sens. Dacă în cazul culturilor de toamnă, termenul limită de depunere a rămas 1 august, în cazul culturilor de primăvară acesta a fost devansat cu 2 luni.
Ordinul 293/123 care modifică și completează Regulamentul privind gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase având ca efect producerea secetei pedologice, aprobat prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale și al ministrului afacerilor interne nr. 97/63/2020, și care anunță noile termene de depunere a notificărilor din partea fermierilor a fost deja publicat în Monitorul Oficial nr.734 de vineri, 26 iulie. Ordinul stabilește data de 15 august drept termen de depunere la primării a notificărilor fermierilor privind culturile afectate de seceta din acest an, altele decât culturile de toamnă, data de 15 august. „Pentru anul 2024, utilizatorii de terenuri cu destinație agricolă înscriși în evidențele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ale căror suprafețe cu culturi agricole au fost calamitate în procent de peste 30%, depun înștiințări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanță, până cel târziu la data de 1 august inclusiv pentru culturile agricole înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 august inclusiv pentru celelalte culturi agricole”, se arată în actul normativ menționat
Conform ministrului Agriculturii, Florin Barbu, devansarea a fost făcută din dorința de a putea despăgubi toți fermierii afectați de secetă până la finalizarea însămânțărilor din acest an, astfel încât fermierii în cauză să aibă resursa financiară necesară efectuării lucrărilor agricole din această toamnă.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor și finalizarea cât mai repede a dosarelor de despăgubire, noul Ordin mai prevede că pe lângă comisiile de evaluare a pagubelor deja create în cadrul primăriilor, se pot înființa noi comisii de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole din care fac parte reprezentanți desemnați din cadrul administrației publice locale, un reprezentant al direcției pentru agricultură județene și un reprezentant al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale sau un reprezentant al Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, după caz. Asta, pentru ca procesele-verbale de constatare și evaluare a pagubelor la culturile agricole fie întocmite până cel târziu la data de 15 august inclusiv pentru culturile agricole înființate în toamnă, respectiv până cel târziu la data de 15 septembrie inclusiv pentru celelalte culturi agricole.
Fermierii care nu vor depune astfel de notificări în termenul anunțat, nu vor mai primi nici un fel de despăgubiri pentru culturile afectate de secetă, în acest an.