Pe 24 iulie 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost înființat Serviciul de Pază a Granițelor, considerat prima formă organizată a Poliției de Frontieră moderne. Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 104/2001 privind organizarea și funcționarea Poliției de Frontieră Române, această dată istorică a fost desemnată sărbătoare oficială a instituției. În prezent, Poliția de Frontieră Română are obligația să prevină și să combată stările de pericol la adresa României, determinate de migrația ilegală și criminalitatea transfrontalieră, dar și să apere viața, integritatea corporală și libertatea persoanelor, proprietatea publică și privată, exclusiv pe baza și prin aplicarea legii.
Cu ocazia Zilei Poliției de Frontieră Română, deputatul de Vaslui Raisa Enachi a transmis următorul mesaj celor care se află în prima linie în apărarea granițelor țării noastre şi, la nord şi est, ale granițelor Uniunii Europene:
„Astăzi, 24 iulie, sărbătorim 160 de ani de la înființarea Poliției de Frontieră Română!
La 24 Iulie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza semna Decretul prin care se realiza unirea corpurilor grănicereşti „de dincoace şi dincolo de Milcov”, moment ce a devenit reper istoric, însemnând recunoaşterea identităţii instituţionale şi, totodată, piatra de temelie a Poliţiei de Frontieră de astăzi.
Astăzi ne amintim și apreciem munca tuturor ofițerilor de frontieră care, de-a lungul celor 160 de ani, au protejat granițele României și au contribuit la siguranța noastră.
Poliția de Frontieră are nevoie de sprijin și resurse pentru a continua să-și facă treaba bine. Investițiile în echipamente și transparența sunt importante pentru a menține încrederea publicului.
La mulți ani, Poliția de Frontieră Română, pentru cei 160 de ani de existență!
Patria Et Honor!”.