La Evaluarea Națională pe ultimul loc, la Bacalaureat promovabilitate de aproape 80%

4 din 5 absolvenți de liceu vasluieni care au susținut Bacalaureatul în sesiunea de vară 2024 au promovat examenul, județul clasându-se la mijlocului „clasamentului” național. Pomovabilitatea este cu 5,4% mai mare ca anul trecut, iar rezultatele s-ar putea chiar îmbunătăți după rezolvarea eventualelor contestații ce pot fi depuse astăzi, până la ora 18.00, inclusiv prin mijloace electronice.

Au fost publicate primele rezultate obținute la examenul de Bacalaureat, sesiunea de vară 2024. Absolvenții de liceu vasluieni au obținut rezultate mult mai bune decât cele înregistrate de mai micii lor colegi, absolvenți de gimnaziu, la Evaluare, lucru care denotă clar diferența dintre multe din școlile din mediul rural și liceele de la orașe: profesori mai bine pregătiți și mai implicați, o bază materială mai bună, poate mai multă disciplină și o mai mare conștientizare din partea elevilor cu privire la faptul că o bună pregătire educațională este un factor determinant pentru viitoarea lor carieră și viață.

Dacă la Evaluare, Vasluiul, cu o promovabilitate de 59,8%, mult sub media națională, se situa pe ultimul loc în țară, la Bacalaureat, în condițiile în care media de trecere, 6, este mai mare, suntem la mijlocul clasamentului, pe locul 23! Mai mult, cu o promovabilitate de 79,9%, în rândul candidaților provenind din promoția curentă, s-a depășit, cu 5,4%, procentul înregistrat anul trecut. Chiar și așa, însă, suntem pe penultimul loc în Moldova, înaintea Botoșanilor, însă la aproape 10 procente în urma județului Galași, unde s-a înregistrat a patra cea mai mare promovabilitate din țară: 88,5%.

Alt fapt îmbucurător: sunt de peste două ori mai mulți candidați care au reușit să obțină medii peste 9,50 decât cei care abia au depășit pragul de trecere, adică au obținut medii între 6,00 și 6,50. 

În această sesiune a Bacalaureatului, în Vaslui nu s-a înregistrat nici o medie de 10, în ciuda faptului că au fost acordate peste o sută de note de 10, iar 22 de candidați au primit note maxime la ultimele două probe, cea obligatorie a profilului și cea la alegere. Din păcate, singurii 4 candidați vasluieni care au reușit să ia nota 10 la proba de limba și literatura română nu se înscriu printre aceștia din urmă. Mai sunt totuși șanse, poate în urma eventualelor contestații ce pot fi depuse astăzi până la ora 18.00, inclusiv prin mijloace electronice, să apară și vreo medie maximă. Atenție, însă, în urma contestațiilor, notele pot crește, dar, la fel de bine, pot și să scadă!

S-au înregistrat și mulți absenți, nu mai puțin de 124 (aproape 5%) dintre cei 2.591 candidați înscriși în această sesiune a Bacalaureatului absentând la una sau mai multe probe. Între ei, un absolvent al Liceului „Mihail Kogălniceanu”, care, deși a obținut media de promovare, 6, a fost declarat respins, pentru că nu s-a prezentat la proba de evaluare a competențelor într-o limbă străină.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi comunicate pe 12 iulie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.