PSD, prin Ciprian Trifan, a câștigat alegerile la Consiliul Județean Vaslui cu 48,72%

Actualul vicepreședinte PSD Ciprian Trifan a câștigat detașat alegerile pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui. El a avut aproape la fel de multe voturi ca ceilalți principali trei contracandidați: Nelu Tătaru (PNL), Sorin Sergiu Chelmu (AUR) și Mihai Botez (Alianța Dreapta Unită) la un loc. Trifan va avea și majoritate în Consiliul Județean, PSD obținând 48,72% dintre voturi, la redistribuire, procentul urmând să crească la peste 50%.

Chiar dacă anunțarea rezultatelor parțiale va mai întârzia câteva zile, se știu deja câștigătorii alegerilor locale la nivelul județului Vaslui. Reprezentantul PSD, Ciprian Trifan, a obținut 48,72% din totalul celor 158.729 de voturi exprimate, fiind votat de 70.447 de vasluieni, la alegerile pentru desemnarea președintelui Consiliului Județean (CJ), pentru următorii 4 ani. Următorul ca număr de voturi este deputatul Nelu Tătatu – PNL, cu 25,11% dintre voturi, în timp ce Sorin Sergiu Chelmu de la AUR a obținut 12,57% din sufragii, urmat la mică distanță de reprezentantul Alianței Dreapta Unită (formată din USR, PMP și Forța Dreptei), deputatul Mihai Botez fiind preferat de 11,11% dintre vasluieni. Ceilalți doi candidați, Louis-Iulian Pălăduţă, de la PUSL, și Emil Dorin, PRO România, au obținut 2,54%, respectiv 2,06% din voturi.

Situația este asemănătoare și în cazul alegerilor pentru următorul mandat al consilierilor județeni. PSD a obținut 48,65% dintre voturi, având șanse mari ca în următorul mandat să dețină în continuare majoritate în CJ Vaslui, deși această majoritate nu va mai fi la fel de confortabilă ca până acum. PNL își va păstra, se pare, numărul de consilieri județeni, după ce a o obținut 22,96% din totalul voturilor, în timp ce AUR, care a obținut 13,68%, va avea în premieră reprezentanți în forul legislativ județean, urmând a avea minim 4 consilieri județeni. Alianța Dreapta Unită a obținut 9,75% dintre voturile vasluienilor, mai puțin decât se așteptau, însă, chiar și așa, vor avea minim 3 consilieri, probabil câte unul de la fiecare dintre partidele componente ale Alianței.

PSD a câștigat 62 dintre cele 86 de primării vasluiene, numind inclusiv primarii celor trei municipii, urmat de PNL, cu 20 de primării, între care cea a orașului Negrești. În premieră, două dintre comunele vasluiene, Berezeni și Tăcuta, vor fi conduse de primari AUR, în timp ce la Bogdănești, va fi o nouă primăriță, Andreea Vasluianu, de la USR, iar PUSL și-a adjudecat o primărie, cea a comunei Ivești, prin Ion Botezatu.

Fapt interesant, și poate unic în țară: conducerea primăriei unui municipiu care, în acte, numără peste 150 de mii de locuitori, a fost decisă de doar 9.653 de voturi, adică cam tot atâția câți au votat, de exemplu, la Comănești, județul Bacău, oraș cu doar 20.000 de locuitori! Este cazul municipiului Vaslui, acolo unde PSD-istul Lucian Branițte ar fi obținut 9.653 de voturi, câștigând, cu 46,12% dintre sufragiile exprimate, fotoliul de primar, adică cu 7,32% din totalul celor 131.746 de alegători. Braniște a fost întrecut, ca număr de voturi, și de colegul său de partid Dumitru Boroș, câștigătorul alegerilor pentru Primăria Bârlad, oraș de două ori mai mic ca număr de locuitori ca Vasluiul, care a fost votat de 9.920 dintre bârlădenii prezenți la urne.

Cifrele prezentate sunt rezultate ale numărătorii paralele efectuată de partidele politice, nefiind cele oficiale, la această oră, 11, procesul de predare la Birocul Electoral Centrul a proceselor verbale din secțiile de votare fiind încă în curs…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.