În aceste zile premergătoare minivacanței de 1 Mai – Paște, deputata de Vaslui Raisa Enachi se află în plină activitate parlamentară, în aceste două zile, 29 și 30 aprilie, fiind programate ședințe în plen în care urmează a fi supuse dezbaterii și votului zeci de proiecte legislative. Chiar și în aceste condiții, deputata Raisa Enachi a transmis un mesaj românilor care se pregătesc să întâmpine Sărbătoarea Nașterii Domnului Isus Christos.

Primele două zile ale acestei săptămâni sunt marcate de o intensă activitate în Camera Deputaților, cu ședințe în plen, activitate în comisii, dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi, avizarea unor proiecte de legi şi propuneri legislative; documentare şi soluţionarea unor probleme repartizate comisiilor; studiu individual. În această perioadă, pe ordinea de zi a ședinței în plenul Camerei Deputaților sunt supuse la vot nu mai puțin de 59 de proiecte de legi și propuneri legislative, iar în nu mai puțin de 22 dintre cazuri, urmând a fi dat votul final de aprobare sau respingere. În tot acest timp, se depun declarații politice și se susțin intervenții de la tribună cu privire la inițiativele parlamentare supuse dezbaterii, iar membrii guvernului răspund interpelărilor adresate lor de către deputați.
În ciuda programului foarte încărcat, deputata de Vaslui Raisa Enachi și-a găsit totuși timp pentru a adresa vasluienilor și creștinilor ortodocși un mesaj specific perioadei pline de semnificații religioase în care ne aflăm:
„Am intrat în Săptămâna Patimilor.
Să primim aceste zile speciale cu dragoste și inimile deschise. Să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne ofere sănătate, pace în suflet, lumină și tot ce e mai bun, adaptat nevoilor fiecăruia dintre noi.
Vă doresc o săptămână binecuvântată, plină de lumină și speranță!”, este urarea deputatei vasluine Raisa Enachi.


































