Muzeul Județean: Expoziție personală de pictură „Simbolurile iubirii”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Vaslui, vă invită vineri, 23 februarie 2024, ora 13:00, în Sala „Arta” a instituției, la vernisajul expoziției personale de pictură „Simbolurile iubirii” realizată de artistul Nelu Grădeanu.

Expoziția cuprinde 70 de lucrări realizate atât în ulei pe pânză, cât și în tehnica mixtă a Pouring-ului, pornind de la natură, pe care artistul o interpretează printr-un filtru personal. Lucrările selectate: flori, peisaje și portrete, fac trimitere la gingășia, rafinamentul și eleganța unui univers pictural încărcat de sensibilitate și armonie.

Nelu Grădeanu este un artist format în arta picturii bisericești, pe lângă Patriarhia Română, cu profesorii Vasile Caraman și Gheorghe Răducanu și licențiat al Facultății de Psihologie București. Nelu Grădeanu are o bogată activitate artistică, având multiple expoziții personale și participări la expoziții colective, dar și pictură bisericească.

Vă așteptăm să admirați expoziția etalată pe simeza Sălii „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui în perioada 23 februarie – 31 martie 2024.

Organizatorii acestei activități sunt:

– Prof. dr. Ramona Maria Mocanu – managerul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

– Anca Iuliana Iordachi – muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui

– Marian Antoniu – muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui.

Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.