Ajutor de stat pentru fermierii afectați de războiul din Ucraina

Ministerul Agriculturii a pus în dezbatere publică un proiect de Ordonanță privind instituirea unei scheme de ajutor de stat de sprijinire a întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole vegetale, ca urmare războiului din Ucraina. Este vorba de acordarea unei subvenții directe de 100 euro/ha pentru culturile înființate în toamna anului 2022 pentru suprafețe de minim 1 hectar și pentru care deja există cereri depuse la APIA în Campania 2023. Banii ar urma să intre în conturile fermierilor până la sfârșitul lunii iunie, dacă fermierii vor depune o cerere în acest sens la centrele APIA în termen de maximum 30 zile lucrătoare, începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Fermierii români, inclusiv cei vasluieni, vor primi o nouă subvenție, pe lângă cele deja acordate pentru cererile depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în Campania 2023. Este vorba de o schemă de ajutor financiar acordată pentru a compensa pierderile suferite ca urmare a războiului din Ucraina, respectiv pierderi datorate scăderii prețurilor cerealelor datorită exporturilor masive din țara vecină.

Noua schemă temporară se va desfășura prin APIA, după ce proiectul de Ordonanță propus de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), proiect publicat pe 17 ianuarie 2024, în dezbatere publică, va fi aprobat de Guvern. Conform actului normativ respectiv, ajutorul financiar se va acorda sub forma unui grant direct care reprezintă o plată compensatorie pe suprafață care constă în echivalentul în lei a 100 euro/hectar, care se acordă unei întreprinderi care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, pentru suprafețe de teren arabil cultivate în toamna anului 2022.

Plata de 100 de euro pe hectar se va acorda pentru o serie de culturi înființate în toamna anului 2022 astfel: grâu comun de toamnă, grâu dur de toamnă, triticale de toamnă, secară de toamnă, orz de toamnă, orzoaică de toamnă, ovăz de toamnă și rapiță de toamnă.

Beneficiarii schemei de ajutor vor fi fermierii care își desfășoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetali și sunt înregistrați în Registrul agricol și în Registrul unic de identificare. Pentru a beneficia de schema de plată, fermierii trebuie să fi depus o cerere de plată în cadrul Campaniei 2023, pentru o suprafața de minimum 1 ha. În plus, fermierii nu trebuie în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat.

„Pentru a beneficia de acest nou ajutor financiar, fermierii care îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor depune la centrele judeţene sau locale ale APIA, unde au depus cererile de plată pe suprafață pentru anul 2023, o cerere de acordare a grantului direct, însoţită de copia documentului de coordonate bancare, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea de plată pentru anul 2023. (…) Cererea de acordare a grantului direct și documentele obligatorii se va depune în termen de maximum 30 zile lucrătoare, începând cu a 5-a zi lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței. Ulterior depunerii cererii, plata ar urma să fie achitată până pe 30 iunie 2024”, anunță Ministerul Agriculturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.