Pentru a arăta cum trebuie să „arate” un tânăr în politică, vicepreședintele PMP Vaslui Corneliu Bichineț a prezentat, cu mândrie, în cadrul unei conferințe de presă, doi tineri din PMP Vaslui: pe președinta Organizației Județene de Tineret, jurista Florina Danciug, și pe Dumitru Vasiliu, președintele Organizației PMP Negrești. Florina Danciug a sublinit necesitatea ca tinerii și femeile să-și cunoască drepturile fundamentale, dar și pe cea de a se implica în politică, în vreme ce Dumitru Vasiliu a vorbit despre nevoia și urgența ca Guvernul să i-a măsuri pentru păstrarea celei mai importante resurse a țării, tinerii. Corneliu Bichineț s-a referit la bătrâni, susținând necesitatea ca pensiile să fie indexate și mărite.

„Un tânăr care intră în politică trebuie să îndeplinească niște condiții. Trebuie să știe carte. Dacă știe carte, trebuie să aibă o mseserie, să fie strungarm ospătar, profesor, inginer, medic, muncitor de orice fel. Dacă tânărul are o meserie, își poate câtiga traiul muncind, mergând la serviciu. După ce îndeplinește aceste condiții, poate să intre în politică”, a spus Corneliu Bichineț, vicepreședintele Organizației Județene a PMP Vaslui, în cadrul unei conferințe de presă, argumentând că pentru ca un lider să adune în jurul său alți oameni trebuie să aibă argumente care țin și de domeniul personal.
În acest context, liderul PMP a prezentat doi dintre liderii partidului de la nivelul organizațiilor de tineret, și anume pe președinta Organizației Județene de Tineret, jurista Florina Danciug, și pe Dumitru Vasiliu, președintele Organizației PMP Negrești.
„Îmi doresc ca tinerii cu care voi lucra să-și cunoască foarte bine drepturile politice fundamnetale, să pot să militez, alături de ei, în exercitarea drepturilor pe care le avem, să profităm de acestea. Aș vrea să includ aici importanța mersului la vot. Odată conștientizând și cunoscând acest drept, noi putem să sperăm la o schimbare a societății în bine”, a spus Florina Danciug, care a vorbit despre fructificarea șansei pe care o au tinerii de a fi auziți și vizibili. Ea a vorbit despre egalizatea de șanse între femei și bărbați și rolul femeii din punct de vedere politic. „Egalitatea de șanse între femei și bărbați este un drept fundamental, o valoare fundamentală a Uniunii Europene, a statelor ce aparțin Uniunii Europene, cât și o condiție necesară a îndeplinirii obiectivelor de creștere, a ocupării forței de muncă și a coeziunii sociale”, a spus ea, rerefindu-se atât la cadrul legislativ din România care reglementează egalitatea de șanse între femei și bărbați, cât și la strategia Uniunii Europene privind egalitatea de gen. Florina Danciug a îndemnat la conștientizarea acestui drept și la exercitarea sa: „Din punctul meu de vedere, este foarte important să ne cunoaștem drepturile, în primul rând ca femeie, dar și ca tânăr”.
„Din câte m-am documentat, în Parlamentul României procentul femeilor este de 15%. Cum putem vorbi despre egalitate, atât timp cât există acest dezechiliu magistral, din punctul meu de vedere. De aceea vă îndemn pe voi, femeilor, să luptăm. Și când spun să luptăm, mă refer la faptul de a ne implica. Implicarea în activități politice constituie principalul obiectiv în incluziunea femeilor în spațiul politic. Dacă noi ne cunoaștem drepturile, atunci putem să le exercităm la maxim. Ca și președintă a acestei organizații, îmi doresc din tot sufletul ca tinerii să înțeleagă că avem drepturi, că trebuie să luptăm pentru ele, să ne implicăm în activitățile politice”, a susținut președinta Organizației de tineret a PMP Vaslui. „Să demonstrăm bărbaților că, da, femeia este o ființă sensibilă, dar să nu uităm: femeia este o luptătoare, o revoluționară, o mamă deosebită, dar și o doamnă cu coc”, a spus Florina Pneciuc, care a amintit că la începutul lunii viitoare, la Sinaia, va avea loc congresul tinerilor PMP, unde se vor discuta probleme organizatorice, dar și aceste teme. „Fac parte dintr-un partid demn, care luptă pentru schimbarea societății în bine. Este partidul care îmi oferă mie șansa, ca fameie și ca tânăr, să pot evolua”, a încheiat ea.
„Am intrat în politică pentru că mi-am dorit să prezint problemele tinerilor din județul nostru”, a spus președintele Organizației PMP Negrești. Dumitru Vasiliu, absolvent al Facultății de Drept a Universității „Al. I. Cuza” Iași cu un master în Dreptul afacerilor, crede că „principala problemă pe care o au tinerii din județul nostru este lipsa locurilor de muncă. Deși suntem la o aruncătură de băț de municipiul Iași, unul dintrre cele trei mari centre universitare ale țării, discrepanța este una foarte mare și vizibilă. Dacă orașul Iași este într-o continuă dezvoltare și populare, orașul Vaslui se regăsește cu o populație mult mai îmbătrânită, din cauza migrării tinerilor în orașele universitare. Motivul este unul singur: lipsa locurilor de muncă, mai ales pentru tinerii cu studii superioare. Din punctul meu de vedere, aceștia sunt forțați să rămână în orașele universitare unde și-au terminat studiile, datorită oportunităților pe care le au de evoluție în carieră”. El a amintit, în acest contex, ultimele date ale Institutului Național de Statistică care dau județul Vaslui pe locul doi la rata șomajului, cu 7,4%. În schimb, județul Iași are 3,1%, iar în rândul tinerilor rata șomajului ajunge la 22,3%.. .„Nu este un lucru care nu se poate repara. Din punctul meu de vedere, Guvernul trebuie să ia o serie de măsuri fiscale foarte avantajoase pentru companii și investitori, să-i convingă pe aceștia să investească în fabrici, huburi IT, sucursale, în județele mai puțin dezvoltate. Consider că, fără o astfel de acțiune, aceste județe subdezvoltate nu vor putea evolua niciodată”, a spus Dumitru Vasiliu. „Cea mai mare provocare pe care România o are, și implicit județul nostru, este să-i ținem sau să-i aducem înapoi pe tineri. Consider că tinerii sunt cea mai importantă resursă pe care o avem și pe care trebuie să o exploatăm”, a declarat liderul PMP Negrești.
„Partidul Mișcarea Populară susține necesitatea ca pensiile să fie indexate și mărite”
Conrneliu Bichineț a folosit prilejul, conferința de presă pe care a integrat-o sub același titlul generic „Om bun, om rău”, pentru a vorbi și despre pensionari: „În județul nostru, și nu numai în județul nostru, sunt mulți pensionari, în România, îmbătrînită, datorită exodului forței de muncă înstrăinătate”, a spus Bichineț. „De un an și jumătate se dezbate pe toate părțile legea pensiilor. În sfârșit, Camera Deputaților a dat votul pentru noua lege a pensiilor, recalculate, și, în 2024, va fi o majorare a pansiilor în două etape, în ianuarie și în septembrie. Luni va fi votul final”, a amintit liderul PMP, care a amintit, în acest context, un episod de ipocrizie crasă creat de unul dintre liderii PNL: „Problemele din coaliția PSD-PNL au apărut acum mai dur decât în legătură cu orice alt proiect de lege. Rareș Bogdan, cu ceas de 30 de mii de euro la mână, spune că i se pare cam mult să se mărească cu 40% pensiile. Păi, băi Rareș Bogdan, care ai sute de milioane în cont, tu poți vorbi așa, dar cel care primește, după 40 de ani de muncă, 20 de milioane, 18 milioane, 17 milioane pensie, cum crezi că se descurcă?!”. „Partidul Mișcarea Populară nu este partid parlamentar, dar noi – și eu, în mod deosebit -, susținem pe orice cale, în primul rând, pe cale politică, că asta ne stă la îndemână, necesitatea ca pensiile să fie indexate și mărite. Nu o dată la 4 sau 5 ani, ci de câte ori este nevoie, pentru că am aflat cu toții că viața este unică, și atunci, după ce ai trudit, ca tânăr cu salar mic, ca matur luai salar bun, dar aveai copii de ținut la școală și la facultăți, când ai mai îmbătrânit și ți-ai pierdut capacitatea de muncă, cum poți trăi înghețat în apartamentul tău?!”, a spus Corneliu Bichineț.