Vine iarna!

Administrația Națională de Meteorologie a emis primele avertizări cod galben de vreme ninsori din această iarnă valabile și pentru zona Moldovei, inclusiv pentru județul Vaslui. Mai mult, zona de sud a județului ar putea fi și sub avertizare cod portocaliu de vânt puternic, cu rafale în general de 85…90 km/h!

Începând de vineri, o depresiune atmosferică va începe să afecteze țara noastră, temperaturile fiind de iarnă. Inițial, sunt așteptate ploi doar în jumătatea vestică a țării, dar spre seară precipitațiile se vor extinde și în restul teritoriului, iar la munte vor predomina ninsorile.

Sâmbătă, ciclonul va ajunge în bazinul vestic al Mării Negre. Aportul suplimentar de umezeală din mare va conduce la o intensificare a precipitațiilor în regiunile estice. În același timp, dinspre est va pătrunde o masă de aer rece, iar temperaturile vor scădea tot mai mult spre seară. Din acest motiv, sâmbătă și duminică, în zona Moldovei și în sud-estul Transilvaniei ar putea apare și primele ninsori, datorită unei mase reci de aer care vine din estul continentului, anunță meteorologii.

Deja, Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe coduri de vremea rea valabile și pentru județul Vaslui. Un prim astfel de cod, galben, au urma să intre în vigoare de sâmbătă dimineață, având un interval de valabilitate: 18 noiembrie, ora 8 – 19 noiembrie, ora 10. Fenomene vizate: cantități însemnate de precipitații, ninsori și intensificări ale vântului. 

„În jumătatea estică a teritoriului și la munte vor fi precipitații însemnate cantitativ, local de 25…35 l/mp și izolat de peste 50 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ninsoare la munte și predominant ninsori în cea mai mare parte a Moldovei și în sud-estul Transilvaniei unde se va depune strat de zăpadă, local consistent. În Dobrogea și în Muntenia vor fi ploi și trecător, în noaptea de sâmbătă spre duminică (18/19 noiembrie), pe arii restrânse lapoviță și ninsoare. Vântul va prezenta intensificări în sud-vestul, estul și sud-estul teritoriului cu viteze de 55…65 km/h. În Subcarpații Moldovei și de Curbură, precum și la munte, temporar va fi viscol, iar rafalele vor depăși 60…80 km/h”, este atenționarea ANM.

Un alt cod, portocaliu de această dată, a fost emis inclusiv pentru zona de sud a Moldovei, și ar putea afecta și sudul județului Vaslui, având ca interval de valabilitate: 18 noiembrie, ora 18– 19 noiembrie, ora 10: “În sudul Moldovei, estul Munteniei și în Dobrogea vor fi intensificări susținute ale vântului cu rafale în general de 85…90 km/h, iar în bazinul vestic al Mării Negre, de peste 100 km/h”, este atenționarea cod portocaliu emisă de către meteorologi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.