Caravana „Patrioți în Europa” a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) s-a aflat vineri, 10 noiembrie 2023, în județul Vaslui, ocazie cu care o parte dintre candidați partidului pentru Parlamentul European au fost prezenți în Vaslui și Bârlad. Județul Vaslui are un candidat, actualul deputat AUR Raisa Enachi. „AUR a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri, o premieră pentru scena politică din România, unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri doar pentru că nu aveau oamenii potriviți. Noi lansăm din timp listele, pentru ca cetățenii să-i cunoască pe candidații AUR, oameni de mare valoare umană și profesională”, a declarat Ramona Bruyseels, una dintre propunerile AUR pentru Parlamentul European, în timp ce deputata Raisa Enachi a explicat că „suntem aici pentru a fi vocea voastră, pentru a transmite preocupările noastre la nivel european și pentru a contribui la un viitor mai bun pentru România în cadrul Uniunii Europene”.

În Vaslui, Caravana „Patrioți în Europa” a candidaților Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) pentru Parlamentul European la alegerile din vara viitoare a fost vineri, 10 noiembrie 2023, la Vaslui, în Piața Civică, iar în Bârlad, au poposit în fața Teatrului „Victor Ion Popa”. Caravana „Patrioți în Europa”, din care au făcut parte mai mulți dintre candidații AUR la alegerile de anul viitor, între care conferențiar universitar dr. Cristina Dascălu, profesoara Elena Doboș sau profesorul universitar dr. Silviu Gurlui, a fost primită de deputata Raisa Enachi, care se numără printre propunerile AUR. „Am alături de mine o parte din colegii mei din județ, dar și o parte din colegii care sunt candidați pe listele AUR pentru Parlamentul European. Este un moment special, o oportunitate de a aduce mai aproape de inimile noastre valorile care definesc comunitatea noastră și de a înțelege mai bine direcția pe care dorim să o luăm în cadrul Uniunii Europene. Această inițiativă este despre noi toți, despre nevoile și viziunea comunității noastre. Suntem aici pentru a fi vocea voastră, pentru a transmite preocupările noastre la nivel european și pentru a contribui la un viitor mai bun pentru România în cadrul Uniunii Europene. Am observat în timpul călătoriei noastre prin piețele agro-alimentare cât de important este să sprijinim producătorii locali și economia noastră. Astăzi, aici, în Vaslui, ne unim eforturile pentru a sublinia această prioritate, pentru a sprijini afacerile din regiunea noastră și pentru a transmite acest mesaj către întreaga Uniune Europeană. Dorim să fim europeni egali cu toți ceilalți, nu simpli spectatori la masa deciziilor europene. Ne propunem să aducem schimbări în abordarea reprezentanților noștri în Parlamentul European pentru a susține cu adevărat interesele naționale. AUR se angajează să sprijine românii din afara granițelor, precum și aderarea Republicii Moldova la UE. Alianța pentru Unirea Românilor își asumă cu determinare angajamentul de a lupta pentru valorile și interesele românești în cadrul Uniunii Europene”, a declarat celor prezenți deputatul de Vaslui jurista Raisa Enachi.
Cât privește startul, atât de devreme, al campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare din vara viitoare, sșa cum a explicat Ramona Bruyseels, candidata AUR pentru Parlamentul European: „AUR a ales să prezinte lista de candidați cu un an înainte de alegeri. Este o premieră pentru scena politică din România, unde partidele vechi ne-au obișnuit să ne prezinte candidații cu o lună sau două înainte de alegeri. Candidații AUR îi vor asculta pe români și le vor răspunde la toate întrebările. Ne dorim să cunoaștem preocupările și aspirațiile acestora. Vrem să înțelegem mai bine nevoile fiecărei comunități în parte pentru a ne asigura că interesele lor sunt reprezentate în mod adecvat în Parlamentul European. Cu acest prilej le vom oferi românilor mai multe informații despre viziunea și propunerile noastre pentru viitorul României și al Uniunii Europene. Facem acest demers deoarece ne dorim ca toți cetățenii, precum și presa și societatea civilă, să cunoască persoanele pe care AUR le propune pentru Parlamentul European. Avem între cei 42 de candidați, doar oameni de valoare, între care se regăsesc juriști, profesori, ingineri, economiști, artiști de valoare și antreprenori de succes, cu toții, aleși pe baza profesionalismului de care au dat dovadă și a patriotismului care-i animă. Alianța pentru Unirea Românilor propune pentru alegerile europarlamentare, așa cum o va face și la alegerile locale și generale de anul viitor, cea mai bună listă de candidați care a existat vreodată în România ultimilor 33 de ani, oameni care doresc săaducă cu adevărat schimbări în abordarea reprezentanților noștri în Parlamentul European pentru a susține cu adevărat interesele naționale”.
La prezentarea de vineri în județul Vaslui a candidaților AUR pentru alegerile europarlamentare a luat parte și Sorin Sergiu Chelmu, propunerea acestui partid pentru conducerea Consiliului Județean Vaslui la alegerile locale din 2024. El a declarat celor prezenți că „România se află pe primele locuri în Uniunea Europeană din punctul de vedere a populației, a resurselor naturale și a potențialului economic, însă pe ultimele locuri la multe capitole care privesc bunăstarea cetățenilor ei. Acest lucru trebuie să se schimbe, voi puteți face ca vocea românilor să se audă în Parlamentul European, pentru ca aceștia să aibă condiții mai bune de trai la ei în țară. Este sarcina voastră, a alegătorilor, de a decide care sunt cei mai buni oameni care să vă reprezinte în forurile europene, și datoria noastră să ducem România acolo unde îi este locul între marile națiuni europene, și să vă reprezentă cu cinste și patriotism la Bruxelles. Așa să ne ajute Dumnezeu!”.
Ceilalți vorbitori, Cristina Dascălu, Elena Doboș și profesorul universitar dr. Silviu Gurlui, s-au referit și ei la importanța acestor elegeri europarlamentare și a faptului că Alianța pentru Unirea Românilor propune o schimbare a felului în care aleșii de până acum în forurile europene au înțeles să pledeze cauza României și să lupte pentru bunăstarea cetățenilor ei: „Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) aduce în fața românilor o viziune solidă pentru o Românie puternică și respectată în cadrul Uniunii Europene. AUR se angajează să creeze un sistem care să ofere un trai decent pentru fiecare român, iar seniorii noștri să se bucure de pensii sigure. Ne propunem să aducem schimbări în abordarea reprezentanților noștri în Parlamentul European pentru a susține cu adevărat interesele naționale. Viitorul economic al României stă în crearea de locuri de muncă și sprijinirea afacerilor locale. Dorim să oferim tinerilor oportunități de învățare și de angajare pentru a combate sărăcia din mediul rural. De asemenea, AUR se angajează să sprijine românii din afara granițelor, deschizând și construind poduri între țară și cei aflați departe. Valorile tradiționale și respectul pentru familie reprezintă piatra de temelie a societății. AUR luptă împotriva ideologiilor care amenință familia natural și promovează valorile creștine. Aceste principii: Familia, Națiunea, Credința și Libertatea reprezintă pilonii Alianței pentru Unirea Românilor și sunt meniți să împlinească dorințele și nevoile românilor în cadrul Uniunii Europene. AUR invită fiecare roman să se alăture acestei călătorii pentru o Românie mai puternică și mai respectată în Europa”, au explicat candidații AUR.
După discursurile ținute, membrii Caravanei „Patrioți în Europa” ai AUR au vizitat mai multe obiective din Vaslui și Bârlad, între care și piețe agroalimentare, acolo unde au stat de vorbă cu cetățenii, explicându-le programul lor politic pentru alegerile europarlamentare și îndemnându-i să vină la vot, pentru a-și alege cei mai buni europarlamentari care să reprezinte România în forurile europene.
































