Tinerii, așteptați să se înscrie în Alianța pentru Unirea Românilor Vaslui

Din ce în ce mai muți tineri au aderat, în ultima perioadă, la ideile și politica promovată de Alianța pentru Unirea Românilor și s-au înscris în organizația județeană Vaslui a partidului, a anunțat Vlad Dicu, președintele filialei municipale AUR Vaslui. El a explicat că toți cei care vor să candideze pe listele locale AUR o pot face, AUR oferind o deplină transparență în această privință. În atenția AUR se află două subiecte de actualitate: libertatea de a face plăți în numerar și păstrarea familiei tradiționale, liderul AUR anunțând că partidul dorește organizarea, cât de repede, a două referendumuri naționale pe aceste teme.

„În primul rând vreau să felicit tinerii care au aderat la AUR, tineri care își doresc oportunități de business în Vaslui imediat după terminarea studiilor universitare, tineri care vor să muncească în orașul în care s-au născut și au crescut și să fie aproape de familie. În conferința de azi s-au alăturat și o parte din aripa tânără a organizației locale AUR Vaslui. Împreună vom pune pe tapet proiectele noastre, ținând cont și de solicitările tinerilor și le vom face publice la momentul potrivit”, a declarat Vlad Dicu, președintele filialei municipale AUR Vaslui, în cadrul conferinței săptămânale de presă susținute la sediul partidului.

„Țin să mai fac o precizare: toți cei care vor să candideze pe listele locale AUR, o pot face înscriindu-se pe platforma de merit, unde vor atașa un CV, urmând ca în următoarea perioadă să susțină un interviu cu persoanele abilitate. Suntem singurul partid care oferim transparență, prin această platformă, care poate fi descărcată, atât pe Android, cât și pe IOS. Vom crea comisii de specialitate pe fiecare domeniu, deja am început și cursuri de perfecționare în administrație publică, unde absolut toți sunt așteptați să își îmbunătățească cunoștințele. Vedeți că lucrurile se mișcă în organizația noastră, în pofida celor care ne atacă zi de zi”, a mai spus președintele AUR Vaslui, Vlad Dicu.

Liderul Alianței pentru Unirea Românilor din municipiul Vaslui a anunțat că partidul din care face parte dorește să organizeze două referendumuri de consultare a populației, pe două teme care, în această perioadă, domină viața politică și socială românească. Este vorba, în primul rând, despre un referendum prin care plata cu cash să nu fie îngrădită, așa cum doresc actualii guvernanți, iar acest drept al românilor să fie înscris în Constituție. Un al doilea referendum este pentru susținerea familiei tradiționale, a familiei formată dintr-un bărbat și o femeie. „Se va constitui, în perioada următoare, un grup de inițiativă și, conform legii se va organiza o strângere de semnături pentru organizarea celor două referendumuri, cel pentru introducerea în Constituție a plăților cu numerar și cel pentru susținerea familiei tradiționale. Ambele referendumuri ar urma să se desfășoare în aceeași zi. Cerem tuturor cetățenilor interesați de drepturile lor, tuturor forțelor politice responsabile, tuturor actorilor sociali să se alăture inițiativei Alianței pentru Unirea Românilor, dacă doresc să trăiască în continuare într-o stare de normalitate”, a anunțat președintele filialei municipale AUR Vaslui. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.