Debutul anului școlar a venit cu trei noi microbuze școlare pentru elevii din tot atâtea comune. Este vorba de un proiect finanțat cu fonduri nerambursabile de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, iar cele 3 microbuze școlare fac parte dintr-un prim lot de 110 astfel de vehicule deja transmise comunelor din întreaga țară.
Săptămâna trecută, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, a participat, alături de autorități publice locale din 41 de județe, la ceremonia de predare-primire a 110 autovehicule destinate exclusiv transportului elevilor din învățământul preuniversitar de stat.
„Accesul la educaţie include și asigurarea unui transport sigur pentru toți elevii, indiferent de zonele din care aceștia provin. Microbuzele pe care le-am livrat astăzi autorităților locale vin în special în sprijinul elevilor din zonele în care mijloacele de transport în comun sunt deficitare și, prin această măsură, vrem să contribuim inclusiv la prevenirea fenomenului de abandon școlar și la asigurarea egalității de șanse”, a precizat ministrul Dezvoltării.
Județului Vaslui i s-au repartizat 3 astfel de microbuze, dotate cu 16+1 locuri pe scaune, care vor deservi comunităţile din comunele Laza, Epureni și Zăpodeni, în care unitățile de învățământ sunt situate la distanțe mari față de locuințele elevilor. Valoarea fiecărui dintre microbuze este de 243.696 lei de lei, autoritățile locale urmând să suporte doar cheltuielile cu înmatricularea și asigurarea vehiculelor, iar furnizorul este Renault Commercial Roumanie SRL.
Comuna Epureni, de exemplu, avea neapărată nevoie de un astfel de microbuz școlar, cel pe care-l aveau în exploatare având o vechime de 18 ani, necesitând mereu reparații. În cazul în care se defecta, elevii din satele componente ale comunei, Bărlălești, Horga și Bursuci, erau nevoiți să caute alte mijloace de transport ori să meargă pe jos la școala din Epureni.
În curând, elevii din alte 24 de comune vasluiene, Băcani, Băcești, Iana, Ivănești, Puiești Stănilești, Rebricea, Voinești, Banca, Solești, Alexandru Vlahuță, Bogdănești, Costești, Hoceni, Miclești, Dragomirești, Todirești, Zorleni, Vinderei, Gârceni, Gherghești, Roșiești, Bogdănița și Crețești, ar putea avea și ei la dispoziție noi microbuze școlare, urmare a unui contract încheiat între Consiliul Județean și Ministerul Educației, cu finanțare asigurată prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).