Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a virat joi, 31 august 2023, către direcțiile agricole județene, sumele pentru despăgubirile aferente culturilor de primăvară, afectate de seceta din 2022, urmând ca de săptămâna viitoare banii să înceapă să intre în conturile beneficiarilor. În județul Vaslui, anul trecut au fost declarate calamitate de secetă peste 68 de mii de hectare cultivate cu porumb, floarea soarelui, soia sau mazăre, astfel că 5.180 de fermieri vor primi în total aproape 18,5 milioane lei, a doua cea mai mare sumă alocată la nivel național.

Peste 80.000 de fermieri din întreaga țară vor încasa, în aceste zile, despăgubirile de secetă aferente pierderilor suferite la culturile de primăvară, anul trecut. Suma totală plătită este de 280.588.065,59 lei, pentru un număr de 80.315 beneficiari, anunță Ministerul Agriculturii, care a făcut publică și lista, pe județe, a sumelor plătite și a numărului de fermieri care beneficiază de sprijin.
Schema de sprijin se acordă pentru culturile de porumb, floarea – soarelui, mazăre și soia care au fost afectate de seceta pedologică în grade peste 30% și până la 100% inclusiv, conform proceselor-verbale de constatare și evaluare a pagubelor întocmite de comisiile special constituite la nivelul localităților și direcțiilor agricole. Suma care se acordă drept despăgubire este de 335 lei/ha, pentru terenurile calamitate în proporție de 100%, respectiv, procentual pentru pierderi mai mici constatate. Acordarea despăgubirilor a fost legiferată prin OUG50/2023 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub formă de grant acordat producătorilor agricoli pentru unele culturi agricole înființate în vara anului 2022 și afectate de seceta pedologică din perioada martie-septembrie 2022.
La nivelul județului Vaslui, au fost declarate calamitate de seceta din vara anului trecut 68.088 ha, între care 35.573 ha din totalul de 85.344 ha cultivate cu porumb, 31.573 ha din totalul de 50.593 ha cultivate cu floarea soarelui, 420 ha cultivate cu mazăre și 328 ha cultivate cu soia. De altfel, acesta este și motivul pentru care fermierii vasluieni au obținut, anul trecut, producții medii la hectar mult mai mici decât în anul anterior: la porumb doar 779 kg/ha, față de 5.417 kg/ha, în 2021; la floarea soarelui 879 kg/ha, față de 2.280 kg/ha; iar la mazăre 987 kg/ha, față de 2.343 kg/ha, obținute în 2021.
Cât privește despăgubirile pentru secetă acordate, Vasluiul este pe locul al doilea, ca și cuantum al sumei alocate, după Galați, și pe locul 5, ca număr de fermieri ce vor fi despăgubiți, după Galați, Botoșani, Satu Mare și Brăila. Sunt și județe unde niciun fermier nu va încasa despăgubiri de secetă la culturile de primăvară de anul trecut: Bistrița-Năsăud, Covasna, Gorj, Harghita și Sibiu.



































