Crescătorii de animale au termen de 7 zile pentru a anunța medicul veterinar cu privire la orice modificare apărută în legătură cu efectivul de animale, dacă nu doresc să riște să piardă subvența Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) și să fie penalizați.

La fel ca în fiecare an, Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) efectuează și controale clasice pe teren la fermierii selectați în eșantionul de control, în perioada iulie – octombrie. Pentru fiecare scop de control se are în vedere perioada relevantă de verificare, în funcție de intervenția / măsura de sprijin solicitată la plată. Totodată, se ține cont de perioadele relevante de verificare în ceea ce privește respectarea de către fermieri a normele de condiționalitate.
În cazul crescătorilor de animale, la controalele efectuate în exploatații, situația din fermă trebuie să fie aceeași cu cea din Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor – SNIIA. Astfel, fie că este vorba de vânzarea sau cumpărarea de noi animale, de fătare, moarte, sacrificare sau pierderea
crotaliiilor, fermierii au un termen de 7 zile pentru a anunța medicul veterinar cu privire la orice modificare apare în legătură cu efectivul de animale.
Neconformitățile găsite la efectivul de animale, inclusiv prezența doar a unei crotalii este considerată neconformitate, afectează întregul dosar, și din neglijență nu doar că se pot pierde sume importante provenind din subvenții, dar ar putea exista repercursiuni – penaliăți, și în anii următori.
Vă reamintim că APIA a demarat controale în ferme la nivel național. Aproape 60.000 de exploatații au intrat în eșantionul de control, fie că este vorba despre controale la fața locului, în fermă, sau de teledectecție.


































