Municipalitatea vasluiană se va implica în activități de prevenire și combatere a corupției atât în rândul funcționarilor proprii, cât și a cetățenilor, beneficiari ai serviciilor publice. În acest sens, se va încheia un protocol de colaborare cu Direcția Generală Anticorupție (DGA) prin Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, urmând ca primăria să organizeze acțiuni de informare atât prin intermediul de afișe și pliante ce vor fi tipărite cu fonduri de la bugetul local, cât și prin acordarea de premii, la concursurile organizate de DGA.

În cadrul Strategiei Naționale Anticorupție 2021 – 2025, se stipulează că autoritățile locale se pot implica în sensul prevenirii și combaterii corupției prin participarea activă la acțiunile organizate de Direcția Generală Anticorupție (DGA). De altfel, Primăria municipiului Vaslui derulează, în calitate de partener, proiectul „Corectitudine, legalitate, etică într-o administrație publică responsabilă (CLEAR)” cu finanțare nerambursabilă din Fondul Social European și de la bugetul de stat, în cadrul POCA 2014 – 2020, pentru realizarea de instruiri pentru îmbunătățirea cunoștiințelor și competențelor în domeniul eticii, integrității și prevenirii corupției a angajaților din cadrul unității administrativ-teritoriale Municipiul Vaslui.
În cadrul proiectului, urmează a se încheia un protocol de colaborare cu DGA cu privire la creșterea gradului de informare a cetățenilor, implicit a funcționarilor primăriei cu privire la impactul fenomenului corupției, dar și organizarea de activități de educație în vederea prevenirii săvârșirii faptelor de corupție.
În acest sens, municipalitatea va tipări și distribui afișe și pliante, și alte materiale de promovare specifice, conținând mesaje anticorupție, și se va implica în acțiunile derulate de către DGA prin Serviciul Județean Anticorupție Vaslui, prin premierea participanților la activitățile de educație anticorupție de tip concursuri, organizate de această instituție. „Activitățile de educație anticorupție vor fi orientate atât către funcționar, cel de la care se așteaptă un comportament integru în mod constant, cât și de către cetățean, în calitatea acestuia de beneficiar al serviciilor publice, din partea căruia se dorește o atitudine caracterizată prin cinste și moralitate”, se arată în referatul propunerii de Hotărâre a Consiliului Local Vaslui ce va fi supusă spre aprobare la proxima ședință, cea de joi, 31 august.
Participarea financiară a bugetului local la aceste activități ar urma să fie de 8.000 de lei.





























