Vești bune pentru posesorii de carduri pentru alimente

Vineri, 18 august 2023, toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august, a anunțat Ministerul Fondurilor Europene. Este cea de-a 8-a tranșă a ajutorului pentru alimente și mese calde acordat persoanelor vulnerabile în cadrul programului „Sprijin pentru România”, urmând ca, până la sfârșitul anului, să mai intre două astfel de tranșe, a câte 250 lei.

Guvernul a virat banii pentru alimentarea tuturor voucherelor de alimente cu suma de 250 de lei. Pe cardurile „Sprijin pentru România” a intrat astfel cea de a opta tranșă a ajutorului pentru alimente și mese calde acordat persoanelor vulnerabile. 

Tot vineri, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vine cu o veste bună de la Ministerul Fondurilor Europene:  aceste programe vor continua și în exercițiul financiar viitor şi vor fi prinse și din 2024 încolo. 

Reamintim că Programul „Sprijin pentru România” se derulează începând cu anul trecut și de el beneficiază circa 2,4 milioane de români, dintre care circa 56 de mii de vasluieni. Persoanele care pot beneficia de acest ajutor sunt pensionarii și copii sau adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei. Mai pot beneficia și familiile cu cel puțin doi copii în întreținere, dar și familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt, respectiv mai mici sau egale cu 675 de lei și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.